Bucureșteanul Marius Ardeleanu, portughezul Hugo Moutinho și
severinenii Cristian Jenaru și Costi Gărgălie au fost în tur
căpitanii echipei de la malul Dunării.
După despărțirea de gorjeanul Cătălin Trofin, banderola i-a revenit
severineanului Cristian Jenaru, desemnat căpitan pentru primele
două etape ale noului sezon, în care FC Drobeta a întâlnit FC
Silvania (0-0) și FC Argeș (0-1). Neutilizat la Mioveni (0-2),
atacantul de 30 de ani s-a văzut nevoit să predea banderola
bucureșteanului Marius Ardeleanu. Adus în vară la malul Dunării, la
sugestia lui Marian Bucurescu, fostul fundaș de la CS Otopeni a
devenit, surprinzător, noul căpitan al Drobetei, profitând și de
faptul că mijlocașul Costi Gărgălie era accidentat.
Chiar și după demisia lui Bucurescu, Ardeleanu și-a păstrat
banderola, pe care a purtat-o și în interimatul lui Vasile Mănescu,
dar și în mandatul lui Valeriu Tița. În etapa a IX-a, la UTA (1-3),
fundașul de 30 de ani n-a mai fost căpitan, iar la jocul următor,
cu FC Baia Mare (1-0), a purtat pentru ultima dată banderola. A
fost și ultimul meci al lui Ardeleanu la FC Drobeta, pe care a
părăsit-o după unele discuții contradictorii cu conducerea clubului
severinean. Apărătorul cu aparții sporadice la CS Otopeni fusese
integralist în cele zece meciuri disputate la FC Drobeta.
Căpitani de conjunctură
Portughezul Hugo Moutinho, desemnat căpitan îl meciul de la
Arad, a continuat să țină banderola până la finalul partidei de la
Covaci (0-3), iar în ultima etapă n-a mai avut drept de joc, din
cauza cumului de cartonașe galbene. Astfel, cu FCM Tg. Mureș (0-2),
căpitan a fost, pentru prima dată în acest tur, severineanul Costi
Gărgălie (foto). Cu șapte apariții, Ardeleanu a purtat de cele mai
multe ori banderola, fiind secondat de Moutinho, cu șase meciuri în
postura de căpitan. „Îndreptățit să poarte banderola ar fi fost
Jenaru, care se află la clubul nostru de 10 ani”, a spus
președintele executiv Vasile Mănescu.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU