„Echipa nu o fac eu , ci jucătorii prin prestațiile lor”

25 Jul. 2010, 16:42 Analize

Liga2.ro vă prezintă răspunsurile date de Eusebiu Tudor la
întrebările adresate de cititorii siteului nostru. Antrenorul
Juventusului București a vorbit despre obiectivul echipei pentru
noul sezon, transferuri, dar și despre Petrolul

Ionutz: De
ce ai ales să vii la Juventus?

Mi-a plăcut ce am găsit aici. După ce am vorbit și cu domnul Rusen,
am văzut că la Juventus se dorește să se formeze o echipă
competitivă la nivelul ligii a II-a. Plus că există și o
stabilitate financiară, asigurată de domnul Ciuclea, ceea ce este
un lucru foarte important la un club care vrea
performanță.

Ciprian:
Ce obiectiv are Juventus pentru acest
sezon?

În primul rând să nu avem probleme cu retrogradarea și dacă vom
putea ataca primele poziții din clasament va fi cu atât mai bine.
Există un fenomen în fotbalul românesc al ultimilor ani – jumătate
din echipele care promovează retrogradează imediat în eșalonul de
unde au venit. Este adevărat că a existat și fenomenul invers, cu
echipe care au promovat doi ani la rând ajungând din Liga a III-a
în Liga I, cum au fost Brăneștiul, Astra sau
Internațional


Eugen: Ce posturi credeți că sunt
deficitare la echipă?
Ce sponsor tehnic
veți avea, la echipamente de joc mă refer
..
Ideal ar fi să am câte doi jucători pe post. Ar fi bine să pot avea
22 de jucători așa, dar sunt conștient că nu am de unde.În momentul
de față, în lot sunt 17 jucători de câmp plus doi portari valizi.
În aceste condiții, mai avem nevoie de patru jucători. Un punct
slab al echipei este axul central al mijlocașilor unde am doar 2
mijlocași centrali: Rotaru si Grigore. Ambii sunt foarte valoroși,
dar nu pot duce tot sezonul doar cu ei doi. Apar accidentări,
suspendări, ieșiri din formă, așa că acesta este punctul nevralgic
acum. Cât despre sponsorul tehnic, Macron se va ocupa de
echipamentele de joc ale Juventusului, având produse de bună
calitate

Forza
Juventus:
Un portar când aduceți?

La momentul acesta avem trei portari în lot. Este vorba de Curiman,
fost la Târgoviște și Gloria Bistrița, Iordache revenit după o
operație de menisc și tânărul George Tudor, adus de la Însurăței.
Am încredere în ultimul că va face o figură frumoasă fiind un
portar talentat. Din păcate cu Iordache avem momentan o problemă,
fiind nevoit să plece
acasă din cantonament
deoarece i s-a umflat genunchiul la care a fost operat, dar sperăm
să își revină repede.

Eugen:
L-ați adus pe Crețu de la Rapid
II?

Da. Este un copil foarte talentat, cu reale calități. Am lucrat
zece zile cu el și am mare încredere că va avea o evoluție bună în
noul sezon. Trebuie să se ordoneze tactic, acesta fiind punctul lui
slab în acest moment. Este drept că el a fost bulversat și de
eșecul revenirii la Rapid în pauza de iarnă a sezonului trecut,
dar este un atacant de Liga I

Maryus:
Domnule Tudor, am înțeles că o să
luați câțiva jucători de la Vâlcea și de la Târgoviște…Este
adevărat?

Nu știu de unde a apărut zvonul acesta. Eu nu am o preferință anume
din acest punct de vedere. Eu caut doar profilul de jucător sau
postul de care am nevoie la echipă. Poate fi de oriunde. Chiar am
renunțat la jucători din Ploiești pe care i-am avut în probe la
Juventus. Nu mă interesează numele. Joacă cel care este în cea mai
bună formă. La mine, toți sunt titulari. Echipa nu o fac eu, ci o
fac jucătorii prin evoluțiile lor și prin forma lor de
moment.

Copilul: Ce juniori veți folosi în Liga a
II-a?

Fătu și Raphael Ion și-au câștigat un loc în echipă, deși au doar
19 ani. Însă va fi greu pentru alți copii să se impună la echipă și
prin alți copii mă refer la juniorii de la 16-17 ani de la club.
Oricum nu aem în calcul să aducem alți juniori pentru echipa
mare.

Cristi: Domnule Sebi
Tudor în viitor ați dori să antrenați pe Gloria
Buzău?

Sincer, eu mi-aș dori să antrenez în Liga I. Însă aș antrena
oriunde indiferent de nivel, cu același profesionalism și cu
aceeași pasiune

Copilul: O întrebare am și eu dacă se
poate. mai primiți jucători în probe? Mă gândesc că liga a doua
începe peste o lună. Acum chiar dacă în mare s-a clarificat
situația cu loturile, mă gândesc că totuși este perioada de
pregătire și dacă ar veni cineva l-ați putea primi pentru 2-3
zile!

Este destul de greu acum. Mai mult de 23 de jucători nu vreau
să am în lot. Cei care au fost în cantonament cu echipa sunt la un
nivel de pregătire așa că un nou venit în probe ar avea mult prea
mult de recuperat. Dacă era la începutul pregătirilor ar fi fost
altceva, atunci am avut peste 30 de jucători în probe.

Suporter
Juve:
Domnul Talianu Alexandru ce funcție are la
Juve?
Dânsul este administratorul bazei,
însă el este aici la club de mai bine de jumătate de an

Andrei:
Când avem posibilitatea să vedem achipa în amical acasă? Dar într-o
formă finală, nu cu 7-8 schimbări?
Peste
două sâmbete vom avea amical la București cu Gloria Buzău, iar
peste încă o sâmbătă vom juca în Colentina cu Steaua II

Ploiești: Sebi, te mai gândești să
te întorci la Petrolul Ploiești?
Niciodată nu e bine
să pui niciodată. La Petrolul am petrecut 17 ani din viața.mea,
dacă iau în calcul atât anii petrecuți ca junior și senior, dar și
perioada ca antrenor. Acum echipa are un antrenor bun, dar nu știi
ce îți rezervă viitorul. Oricum, pentru orice antrenor din Ploiești
este o mândrie să antrenezi Petrolul

Foto: Florin
ALBOIU

25 Jul. 2010, 16:42 Analize
Pe aceeași temă