Alege cel mai bun fundaș central stânga al Ligii 2!

31 Jul. 2010, 11:30 Analize
Alege cel mai bun fundaș central stânga** al Ligii 2!

Echipa ideală a sezonului recent încheiat din liga a doua are
patru titulari: doi de la U Cluj, portarul Florin
Matache
și fundașul dreapta Bogdan
Ungurușan
și doi de la Petrolul, veteranul
Pompiliu Stoica pentru postul de fundaș stânga și
Jean-Claude Adrimer Bozga pentru postul de fundaș
central dreapta. Începând de astăzi vă propunem să votați pe prima
pagină a site-ului cel mai bun fundaș central stânga.

Stelian
Isac
(Brănești) – După multe
sezoane petrecute la FCM Bacău și o scurtă experiență la Pistoiese,
fundașul născut în Panciu a ales să joace în Liga a III-a la
Brănești. Și timpul i-a dat dreptate, reușind două promovări
consecutive ca titular de drept în centrul apărării
ilfovenilor.

Nicolas
Vajou
(FCM Bacău) – Crescut la
juniorii lui Stade Reims, francezul a lăsat an de an o bună
impresie de la sosirea în țară în vara lui 2008. În ultima vreme a
fost prezent în amicalele Astrei Giurgiu și nu ar fi exclus ca din
iarnă să îl vedem în Liga I, sub tricoul clubului-mamă Astra
Ploiești

Florin
Gardoș
(Chiajna) – Tânărul
sătmărean din centrul apărării Chiajnei a avut parte de cel mai bun
sezon al carierei sale. A debutat la lotul de tineret, iar
prestațiile sale bune au fost încununate cu un transfer la
Steaua

Constantin
Mișelăricu
(Delta Tulcea) – După
câteva luni petrecute la satelitul Gloriei Bistrița, constănțeanul
a revenit la Delta Tulcea dornic să recupereze timpul pierdut în
Ardeal. Constatin Gache i-a acordat încrederea sa și fundașul de 21
de ani s-a impus ca titular la Delta, având parte de un sezon
foarte bun

Daniel
Lung
(Sportul) – La 23 de ani,
după patru ani sub culorile Sportului, Daniel Lung a ajuns la
maturitate și s-a impus ca titular în centrul apărării studenților
alături de Patriche

Bogdan
Stoica
(Dacia Mioveni) – Alături
de Mihai Olteanu, Bogdan Stoica a dus și el greul pe axul central
al defensivei argeșene contribuind serios la parcursul bun al
Daciei Mioveni din sezonul trecut

Andrei
Tânc
(FC Bihor) – Reșițeanul din
centrul apărării lui FC Bihor a fost unul dintre puținii jucători
ai orădenilor care a dat randament meci de meci. Prestațiile sale
nu au fost trecute cu vederea, dovadă find și interesul manifestat
pentru el în această vară de către Astra Ploiești

Cosmin
Crușoveanu
(Gaz Metan CFR) – După
trista experiență de la U Cluj, hunedoreanul și-a găsit o a doua
casă la Gaz Metan CFR unde sub bagheta lui Jerry Gane a arătat că
este unul dintre cei mai buni fundași centrali ai seriei

Dorin
Toma
(FC Baia Mare) – După o lungă
perioadă în care a făcut tușa deoarece cei de la CFR Cluj nu au mai
avut nevoie de el, veteranul de 33 ani s-a întors acasă la Baia
Mare pentru a pune umărul la salvarea echipei din Dealul Florilor.
Alături de veteranul Șomcherechi, Toma a dus greul în acest retur
de campionat și și-a ajutat echipa să obțină câteva rezultate de-a
dreptul meritorii.

Adrian
Gongolea
(FCM Târgu Mureș)
Veteranul de 35 de ani din centrul apărării mureșenilor a avut un
aport important la succesul FCM-ului. Din păcate pentru el,
promovarea nu l-a găsit în lotul mureșenilor pentru Liga I,
conducerea clubului renunțând la serviciile sale. Cel mai probabil
îl vom revedea în sezonul următor al Ligii a II-a sub culorile
Arieșului Turda

31 Jul. 2010, 11:30 Analize
Pe aceeași temă