Zetea: „Vom juca meciul cu CFR Craiova”

07 Oct. 2009, 15:57 Seria 2
Zetea:** „Vom juca meciul cu CFR Craiova

Pentru a stabiliza într-o oarecare măsură corabia, conducerea
băimăreană vizează o serie de noi întalniri cu Liviu Bala fostul
sau cine știe viitorul președinte, cu Teodor Lazăr unul dintre
acționarii clubului respectiv cu administratorul judiciar cel care
și dorește să convoace o nouă adunare a acționarilor pentru numirea
unui nou Consiliu de Administrație

În cursul zilei de miercuri vicepreședintele Consiliului de
Administrație a divizionarei B, Fotbal Club Baia Mare Gabriel
Zetea, împreună cu Teodor Lazăr, unul dintre acționarii cluibului,
au avut o întrevedere cu componenții echipei dar și cu cei doi
tehnicieni.

Scopul reuniunii a fost acela de a purta discuții pe marginea
situației financiare deloc roză a clubului dar și vizavi de
continuarea activității cu atât mai mult cu cât peste mai puțin de
72 de ore va avea loc confruntarea de pe teren propriu cu nou
promovata Gaz Metan CFR Craiova.

Fotbaliștii se pare că au înțeles și acceptă cel puțin temporar
criza care se acutizează la club, prioritățile conducerii
administrative vizând găsirea de resurse pentru perioada imediat
următoare. În primă fază s-a reușit achitarea baremelor de arbitraj
către brigada care a oficiat în prima etapă de pe teren propriu cu
UTA.

De asemenea, mâine se va înregistra la FRF contractul noului
venit Robert Rozsel în contextul în care se dorește ca acesta să-și
facă debutul la FC Baia Mare chiar la meciul de sâmbătă.

Potrivit lui Gabriel Zetea există premisele găsirii de resurse
necesare cazării dar și a achitării baremului de arbitraj pentru
meciul de sambătă, problema ambulanței fiind ca și rezolvată.

„Le-am explicat băieților situația financiară a
clubului, bineînțeles că ei nu sunt mulțumiți, evident că ei au o
serie de doleanțe. Cert este că am reușit astăzi să achităm
baremurile de arbitraj către arbitrii din meciul cu UTA, deci vom
fi programați în campionat, iar mâine se va desfășura meciul
juniorilor republicani. Deocamdată lucrurile sunt în regulă dar la
fel în stadiul de provizorat, nimic concret. Sper să fim din nou
ajutați de oameni cu suflet pentru FC Baia Mare, cel puțin până
cand vom găsi alte soluții mult mai viabile”
, a
declarat Gabriel Zetea.

Articol scris de Alin
BOȚIOC

07 Oct. 2009, 15:57 Seria 2
Pe aceeași temă