Chiar dacă la ora actuală nu știe cum va asigura bugetul pentru sezonul următor, conducerea „Bătrânei Doamne” s-a pus în mișcare în vederea zilei de luni, când jucătorii își încheie vacanța.Pornind de la ideea că lucrurile se pot rezolva din mers, Giovanni Catanzariti a convins marea parte a utiștilor care au terminat campionatul pe locul 4 să se prezinte la reunirea de pe 2 iulie, urmând ca în decurs de două-trei săptămâni să se stingă datoriile și litigile. Fotbaliștii și antrenorii arădeni au de încasat două salarii și câteva prime, suma restantă ridicându-se la aproximativ de 50 mii de euro. Dar, până la ziua deconturilor, jucătorii și tehnicienii ar trebui să-și vadă de treabă, să strângă din dinți și asta în cea mai grea perioadă a pregătirilor, acumulările fizice.
Zbaterile continuă în țară și Italia
Așa cum spuneam, Catanzariti își va intensifica eforturile în găsirea surselor de finanțare a clubului. Cel puțin deocamdată, șeful „alb-roșiilor” nu mai vorbește neapărat despre o echipă tânără, ci încearcă să țină la Arad cât mai mulți jucători din lotul ce a încheiat ediția trecută de campionat. Bineînțeles, dintre cei care intră în planurile tehnico-tactice ale antrenorilor.
„Chiar dacă astăzi nu am certitudinea că o vom scoate la capăt la felul cum ne-am dori cu toții, nu puteam sta cu mâinile în sân. Am sunat câțiva jucători, dintre cei care nu mai au contract cu noi sau care doresc să joace la UTA, am vorbit și cu Adrian Falub și am stabilit să ne vedem cu toții luni. Echipa se va apuca de treabă, iar eu voi bate în continuare la portițiele ce ni s-au deschis puțin deja. Marți, ar trebui să plec la Parma pentru o întâlnire-două, mai așteptăm și ceva bani din țară, ca să nu mai vorbesc și de faptul că primarul Gheorghe Falcă ne-a promis că ne ajută cum poate mai bine. Eu am spus demult că trebuie să strângem cu toții rândurile, altfel nu avem nicio șansă să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. Era important să nu pierdem timpul din punct de vedere fotbalistic, restul sperăm să lerezolvăm pe parcurs”, a punctat președintele arădenilor.
Falub vine pentru…clarificări
Cu siguranță, Adrian Falub nu a primit tocmai garanțiile cerute la finalul campionatului trecut din partea conducerii utiste. Dimpotrivă, am putea spune. Antrenorul care a promovat în Liga 1 cu Universitatea Cluj, Unirea Alba Iulia și FCM Târgu Mureș cerea să i se creeze toate condițiile pentru a reuși același lucru și cu UTA, numai că, cel puțin în acest moment, clubul e în regres și față de sezonul trecut.
„Vin la Arad să clarific în special situația mea contractuală. Înțelegerea mea cu UTA a expirat și trebuie văzut dacă mai sunt dorit cu adevărat acolo și sub ce formă. Nu pot spune astăzi dacă voi continua cu certitudine la UTA, fiindcă, din punctul meu de vedere, datele problemei nu s-au schimbat. Dacă nu voi primi asigurări minime că la Arad se dorește performanța, ceea ce în acest caz se confundă cu promovarea, atunci ne vom despărți. Deocamdată, am acceptat să revin la echipă, s-ar putea să-și conduc primele antrenamente, dar am nevoie de clarificări în cel mai scurt timp. Gio mi-a spus că face eforturi zi de zi, are și ceva promisiuni de la Primărie, vom vedea…”, ne-a declarat Falub.
Amadio, convins să revină! Urmează Chindriș și Pocuca?
Deși de la 30 iunie sunt liberi să-și aleagă singuri viitorul, iar în curtea Campioanei Provinciei lucrurile nu sunt în roz, există și jucători care ar putea rămâne în „alb-roșu”. Giovanni Catanzariti spune că s-a înțeles deja cu Remo Amadio și conducerea lui CFR Cluj, iar goal-keeperul de 25 de ani este așteptat săptămâna viitoare la Arad. „Cu Smaranda și Amadio suntem acoperiți la capitolul portari. Pe Remo l-am convins să rămână la UTA, mai ales că a simțit că nu prea are șanse să apere la Cluj. El este într-o scurtă vacanță, fiiindcă începuse deja pregătirea cu CFR, dar apoi îl așteptăm la Arad”, ne-a mărturisit președintele „Bătrânei Doamne”. Dintre fotbaliștii care-și termină contractul cu UTA la finalul lunii, Predrag Pocuca și Marius Chindriș ar putea fi convinși să rămână, Adrian Falub având deja cu ei o discuție în acest sens.
Și (Mara) ar putea rămâne, Hidișan și Purece, ca și plecați
În cele din urmă, și Bogdan Mara ar putea accepta situația provizorie de la UTA, cu un început de sezon sub semnul incertitudinii. Fostul internațional chiar declara că intenționează să se retragă dacă nu va mai juca pentru echipa fanion a Aradului, așa că nu ar avea probleme să ia o decizie și peste o lună – două. În schimb, Florin Purece are șanse mari să rămână la Chiajna, Hidișan se află în negocieri avansate cu FCM Târgu Mureș, pentru ca Ignea să fii semnat demult cu Pandurii Târgu Jiu. După cum se știe, Gâlcă, Nădăban, Pascariu și Varga nu mai intră în planurile conducerii și, se pare, că nici ale antrenorilor Falub și Suller, în timp ce situațiile lui Bălan, Sitoe și Galanis rămân ambigue.
Fețe noi de luni încolo
„Vă dați seama că dacă rămânem fără cel puțin 4-5 jucători din vechiul lot, avem nevoie să acoperim posturile rămase descoperite. În plus, trebuie să ne rezolvăm problemele ofensive din campionatul trecut. I-am propus lui Gio niște jucători, să vedem câți dintre ei vor și veni la UTA”, a anunțat Adrian Falub, care va trebui să analizeze și unii jucători contactați de președintele clubului.
Catanzariti așteaptă doi fotbaliști tineri pe filiera CFR Cluj, dar și alți jucători propuși de diferiți impresari. Cert este că, în cazul în care Falub se va ocupa de echipă, aceasta va rămâne cantonată la Arad până spre finalul lunii, perioadă în care ar putea primi mai mulți fotbaliști în probe.
Sursa: Sport Arad