Problema acceptării noului antrenor a fost dezbătută intens pe forumurile fanilor „șepcilor roșii”. Aceștia și-au amintit de sezonul ‘97-’98, când, potrivit spuselor lor, Cornel Țălnar a salvat echipa de la retrogradare cu ajutorul „Cooperativei”.
Â
Ostilitatea cu care fanii Universtății l-au întâmpinat pe Cornel Țălnar, înlocuitorul lui Carmello Palilla pe banca tehnică, este explicată chiar de suporteri, pe site-ul www.ucluj.ro. Astfel, mai mulți fani dezvăluie că salvarea de la retrogradare cu care se laudă Țălnar ar fi fost obținută cu ajutorul „Cooperativei” și la capătul unui sezon, 1997-1998, plin de blaturi. Partidele pomenite de suporteri sunt cele cu Gloria Bistrița (2-2) și Farul Constanța (3-1), ambele jucate în deplasare spre finalul campionatului, când „șepcile” se luptau cu Chindia Târgoviște pentru evitarea retrogradării.
Â
“Cu Bistrița, Prunea, care era detașat la noi de la Dinamo, a apărat un penalty la care executantul i-a arătat unde va șuta. Tot atunci, în contul unei datorii pentru transferul lui Mircea Stan, am primit trei puncte de la Farul. După meci, crainicul radio a refuzat să numească jucătorul partidei”, susține “MCMXIX”, confirmat de un alt internaut.
“Confirm povestea. În acea vreme mi-era rușine să mai merg cu echipa în deplasări, fiindcă striga lumea după noi pe stradă. De blaturi, evident”, zice și “33”.
Walter: „Rămâne Țălnar!”
Â
Patronul Universității s-a supărat la culme pe reacția fanilor și a declarat că mai repede renunță la echipă decât să facă blaturi. „Păi, eu am băgat atâția bani ca să fac blaturi? Fiecare poate să spună ce vrea. Țălnar a semnat și va rămâne la „U”. Nu am niciun război cu fanii. Este problema lor pe cine înjură și ce scandează la meciuri. Eu îmi văd de treaba mea”, a spus Florian Walter.
„Probabil că eram în Cooperativă pe atunci. Țălnar nu este un personaj de care să-mi amintesc foarte multe, dar probabil unii suporteri nu pot uita anumite episoade din acel sezon”
Călin Mișan, suporter „U” Cluj
Vor să boicoteze meciul cu CFR
Fanii Universității au propus pe forum și diverse metode de protest împotriva numirii lui Țălnar. Unul dintre ei chiar a sugerat ca galeria să intre pe teren, după modelul fanilor lui Dinamo. „Eu zic să întrerupem meciul. Să intrăm pe teren. Dacă nu intrăm acuma tot acolo vom ajunge … numai că atunci va fi prea târziu … !!!”, este de părere „Bulănosul”. Ideea acestuia nu este însă împărtășită și de restul suporterilor, mulți dintre ei chiar îndemnându-i pe fani să uite trecutul lui Țălnar la „U”.
Â
Â
articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN