Șoimii Pâncota, în obiectiv după toamna primei stagiune pe scena Ligii 2

Marius ANGHEL 28 Dec. 2014, 12:38 Seria 2

Falimentul FC UTA SA era evident încă din luna aprilie, așa că speranțele județului Arad în continuitate la nivelul ligii secunde se puneau în Național Sebiș și Șoimii Pâncota. La intrarea play-off, trupa de pe Crișul Alb pleca cu prima șansă, dar „alb-negrii” au avut un finish remarcabil și au sărbătorit promovarea  istorică în Liga a 2-a.

Conducerea clubului a mers pe aceeași politică de repatriere sau reconfirmare a încrederii pentru jucătorii arădeni din zonă, astfel că întăririle pentru noua stagiune purtau numele arădenilor: Norbert Polgar, Flavius Cuedan, Petrică Huțan, Alex Sălăjan, Flavius Băd sau Cristian Monac, a timișorenilor: Gabriel Siminic, Ionuț Ugocian și Marius Staicu, plus olteanul Cosmin Crușoveanu. Bineînțeles, Dan Cuedan a fost confirmat pe bancă de către președintele Pavel Piroș, cu mențiunea că Remus Lung, Dumitru Mitu și Cristian Irimia deveneau, oficial, „secunzii” fostului mijlocaș.

UTA și Poli, victimele din Cupă

Stagiunea 2014-2105 a debutat pentru Șoimii Pâncota cu un meci în turul patru al Cupei României în fața noii echipe fanion a Aradului. Pe arena „Motorul”, divizionara secundă, mai pragmatică și având în Ovidiu Pașcalău un portar în zi de grație, s-a impus cu scorul de 3-1, punctele decisive fiind reușite în minutele suplimentare de Sălăjan și Staicu. La rând a venit marea rivală a „alb-roșiilor”, de asemenea rebranduită din Recaș în ACS Poli. Meciul părea să curgă în favoarea timișorenilor, care în minutul 68 aveau 2-1 pe tabelă și un om în plus pe teren, dar spiritul de luptători al „șoimilor” s-a concretizat prin reușitele unei spumoase calificări izbutite de la Alin Mihai și Lung. În 16-imi, însă, primi divizionara Pandurii Târgu Jiu nu s-a mai lăsat surprinsă și a anulat golul lui Băd prin Mevlja și Predescu.

Debut timid în campionat

Sorții au adus în calea pâncotanilor CSM-ul din Zăvoi la prima apariție în liga secundă. La acea vreme, vâlcenii era considerați favoriți la ocuparea unuia dintre cele două locuri ce duc spre elită, așa că rezultatul de egalitate avea să fie considerat unul pozitiv. Dubeștean a dat iluzia unui succes cu un gol direct din corner, dar Nkongue a fixat tabela la 1-1. A urmat deplasarea în Valea Domanului, acolo unde reșițenii s-au impus fără mari probleme cu 2-0. Breșneni și Enescu au înfipt cuțitul în defensiva pâncotanilor, care nu aveau să concretizeze finalul bun de joc.

După eliminarea din Cupă a celor de la Poli, „șoimii” sperau să obțină și un prim succes în campionat, mai ales că în Podgorie sosea una dintre formațiile cu probleme din seria de Vest. Dar, „alb-negrii” nu au reușit să țină de avantajul luat prin golul lui Polgar din finalul primei părți, iar Bihorul a „smuls” punctul grație lui Cristian Cigan.

Iluziile primului succes

Pâncotanii sperau să spargă gheața în fața unor adversari abordabili. Olimpia începuse slab sezonul, așa că, teoretic, era o pâine de mâncat la Satu Mare. Dar, elevii lui Cuedan s-au concentrat doar în prima repriză, terminată în avantaj prin reușita lui Sălăjan, după care au primit nu mai puțin de trei goluri de la Bujor, Iuhas și Feier. 

Nici următoarea echipă ce a vizitat Podgoria arădeană nu avea să plece cu mâna goală. Spre finalul unei partide fără sare și piper, pâncotanii, care aveau și un în plus pe teren, au obținut o lovitură de la 11 metri. Dubeștean a trimis balonul doar în bară pentru cea de-a treia remiză internă consecutivă. Pentru a juca la nunta lui Casian Maghici, „șoimii” s-au deplasat într-o zi de vineri la Tărlungeni, acolo unde brașovenii au rezolvat „ecuația” partidei până la pauză. Nicolae și Sorin Marin, acesta din urmă înscriind golul carierei sale cu un șut de la peste 30 de metri ce a lovit și transversala, au adus Unirii un avantaj liniștitor. Alin Mihai a punctat cu 11 minute înainte de un final controlat de echipa sa, însă la 2-1 pentru băieții lui Bona, „șoimii” rămâneau pe sec în partidele departe de casă.

Deblocare în stil mare

Automat, meciul cu FC Caransebeș se transforma într-o adevărată finală pentru „alb-negrii” și răspunsul a fost pe măsură. Lengyel a deschis tabela după numai 2 minute de joc, iar Mitu, Alin Mihai și Huțanu au rotunjit scorul în prima victorie pîncotană pe scena ligii secunde. A fost 5-1, căci Irimia s-a lăsat surprins de șutul de la distanță a lui Artean.

În „intermediara” de la mijlocul lunii octombrie, nou-promovata arădeană s-a odihnit și avea să facă cel mai bun meci al toamnei în fața actualului vicelider. AFC Fortuna venea după toate punctele în Podgorie, dar a dat peste o formație motivată, ce a avut puterea să revină de la 0-1 (gol Munteanu) și 1-2 (gol Honciu), prin reușitele semnate Suciu și Alin Mihai. Au fost și alte ocaze bune de gol în contul gazdelor, care s-au declarat nemulțumite de rezultat și prin prisma faptului că formația din Câmpina a deschis scorul dintr-un penalty inventat de arbitru.

Înfrângeri previzibile

Pe 25 octombrie, „șoimii” disputau al treilea meci consecutiv pe teren propriu, adversar fiindu-i liderul rănit în Cupă, ACS Poli. Cu titularii, timișorenii au fost mult mai autoritari, au punctat destul de repede prin golgheterul Henrique, după care s-au mulțumit să respingă fără mari probleme atacurile timide ale amfitrionilor. Cu toate că a făcut un prim mitan foarte slab, prilej pentru Flavius Cuedan să-și ducă echipa în avantaj, Mioveniul avea să confirme calculele hârtiei. Scuturați serios la pauză de Claudiu Niculescu, argeșenii au revenit pe tabelă datorită Bălan, Răuță și Gălan.

Nici la Râmnicu Vâlcea, în runda inaugurală a returului, pâncotanii nu au putut strange îndeajuns rândurile încât să spargă gheața și în deplasare. La debutul în Zăvoi, antrenorul Sandu Pelici părăsea terenul fericit după ce Pîrvulescu a marcat cu un șut în vinclul porții lui Irimia.

Pași mici, dar importanți

Gruparea din Podgorie a strâns apoi rândurile pentru descinderea Reșiței lui Oprița. Formația „roș-neagră” nu a avut nicio ocazie de gol, însă nici băieții lui Cuedan nu au găsit drumul spre plasa porții lui Zimmerman. Scorul avea să „înghețe” și pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea, în derby-ul suferinței, singurul aspect pozitiv în cazul „șoimilor” fiind cucerirea primului punct extern. Cu cele două puncte puse la păstrare, Pâncota se îndepărta de ultimul loc al clasamentului, singurul care duce sută la sută în eșalonul trei.

Victorie pentru o iarnă pe locul 9

Pâncotanii nu puteau rata al doilea succes stagional la ultima apariție a anului în fața propriilor susținători. În plus, în ziua meciului cu Olimpia Satu Mare președintele Piroș primise vestea decesului surorii sale,m așa că  Lung et. comp. aveau sarcina să-i mai aline durerea. Chiar masivul fundaș avea să rateze o lovitură de la 11 metri, dar Sălăjan nu a mai ratat în debutul părții secunde golul de trei puncte.

Cortina peste primul an calendaristic în Liga a II-a a căzut după un meci cu cântec la Slatina. Gligor, Gheorghe și Curtuiuș au înscris în contul Oltului, Mihai, în cel al „șoimilor”, pentru ca apoi ambii antrenori să interpreteze în felul lor desfășurarea evenimentelor. La intrarea în vacanța de iarnă, Pâncota este deasupra liniei retrogradării, deci în obiectivul fixat pentru prezenta stagiune.

Clasament

1. ACS Poli 15           10           3              2              23-5       33
2. AFC Fortuna 15           7              5              3              25-19     26
3. Metalul Reșița 15           7              5              3              19-16     26
4. CS Mioveni 15           7              3              5              13-11     24
5. Unirea Tărlungeni 14           6              4              4              17-15     22
6. FC Olt Slatina 14           4              7              3              15-13     19
7. CSM Râmnicu Vâlcea 15           3              8              4              11-12     17
8. Olimpia Satu Mare 14           5              2              7              11-15     17
9. Șoimii Pâncota 15           2              6              7              14-20     12
10. FC Bihor 14           2              5              7              7-15       11
11. FC Caransebeș 14           1              4              9              9-23       7

Trei jucători, cu peste 1000 de minute jucate, Mihai – golgheterul echipei

De-a lungul celor 15 etape disputate între lunile august-decembrie în seria de Vest a Ligii secunde, antrenorul Dan Cuedan a folosit 26 de jucători. Cele mai multe minute le-au adunat fundașii laterali și „închizătorul” Suciu, acesta având avantajul de a fi și junior, punct fix în primul „unsprezece” al Pâncotei. Apoi, portarii Pașcalău și Irimia, care au fost pe rând și căpitanii echipei, și-au împărțit frățește minutele, pentru ca titlul de golgheter să-i revină, bineînțeles, celui mai folosit atacant, Alin Mihai.

Dar iată ce spune statistica:

Nume          Prezențe în lot       Jocuri        Minute      Goluri încasate

Irimia               15                             8                       675                  8
Pașcalău           15                             8                      675                  12

Nume       Prezențe în lot          Jocuri              Minute       Goluri marcate

Siminic            15                                14                   1225                          0
Maghici           14                                 14                  1140                          0
Suciu               14                                  13                  1122                           1
Lengyel           13                                  11                   990                           1
Mihai               15                                  14                    957                          4
Polgar              13                                  12                   942                            1
Fl. Cuedan      12                                  12                    929                           1
Dubeștean      14                                  13                    806                           1
Lung                 12                                  9                      722                           0
Pantea              15                                  11                     682                           0
Crușoveanu      15                                  8                     660                           0
Huțanu              13                                11                      584                           2
Sălăjan              14                                 11                      498                           2
Bulzan               7                                  6                      477                            0
Issa                     13                                4                      315                            0
Băd                      9                                 4                     274                             0
Gîlcă                    5                                 5                     223                            0
Staicu                  3                                  3                    208                            0
Mitu                     6                                  5                    176                              1
Monac                 5                                   5                   167                               0
Vițu                      6                                  2                   125                                0
Ugocian               4                                   2                   113                                0
Burian                  2                                   2                    51                                 0
Simion                  2                                   1                     4                                  0

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 28 Dec. 2014, 12:38 Seria 2
Pe aceeași temă