Revenit marți seară în Iași, împreună cu atacanții Kamara și
Andrei, președintele executiv Grigore Sichitiu s-a întâlnit cu
Adrian Ambrosie, unul dintre membrii fondatori ai clubului, pentru
a stabili strategia Centrului de copii și juniori. Au fost prezenți
toți antrenorii care se ocupă de pregătirea speranțelor grupării
din Copou, inclusiv Adrian Dobrea și Dan Cananău, care nu se
regăsiseră inițial pe lista întocmită de șefii grupării.
În ciuda temerilor tehnicienilor care credeau că reorganizarea
sectorului juvenil se va traduce prin disponibilizarea unora dintre
ei, Sichitiu a decis păstrarea tuturor celor care lucrat până acum
la fosta Politehnica. Mai mult, excluși de pe listă la trierea de
acum două săptămâni, Dobrea și Cananău, fostul șef al Centrului,
vor rămâne și ei, urmând să semneze convenții civile pe câte o lună
cu noua ACSMU Poli, la fel ca toți ceilalți. Tuturor li s-a pus în
vedere că nu vor avea obiective legate de clasarea pe un loc anume
a grupelor pe care le conduc, ci de lansarea a doi-trei jucători
către cele două echipe divizionare ale grupării, propuși cu mult
timp înainte de încheierea junioratului și cu care să lucreze mult
la individualizare. Cea mai interesantă propunere este aceea ca
antrenorii care vor trimite jucători la prima formație să încaseze
un bonus, un altul dacă respectivii vor și juca, iar în cazul în
care vor fi vânduți cei care i-au lansat vor primi un procent din
suma de transfer. Până aici, toată lumea prezentă la ședință a fost
cât de cât mulțumită, starea de liniște sfârșindu-se când unul
dintre tehnicieni a întrebat care va fi ziua în care își vor primi
salariul, răspunsul venind imediat: „Nu putem pronunța
o dată anume, pentru simplul fapt că acum nu avem
bani”.
Tehnicienilor li s-au reproșat metodele învechite de lucru, chiar
și faptul că unii dintre ei sunt supraponderali, aspect care nu dă
deloc bine în fața tinerilor pe care îi pregătesc, dar și că alții
nu fac o încălzire serioasă înainte de începerea antrenamentului
propriu-zis.
Cea mai importantă decizie a fost însă numirea lui Vasile Simionaș
ca director al Departamentului de scouting al clubului, fosta mare
glorie a Iașului având și misiunea să-și aleagă colaboratorii.
Acesta este o reparație morală după ce „Simi” nu apăruse inițial în
strategia actualilor responsabili ai clubului din Copou, după ce
Sichitiu declarase în mai multe rânduri că foștii mari fotbaliști
ai orașului se vor regăsi mai mult ca sigur în structura noii
grupări. Între cei care ar putea să lucreze la Scouting se numără
Mihai Dănilă, care momentan nu are grupă la CSMU Poli, Corneliu
Costăchescu și Mihai Romila, cu toții foști fotbaliști cunoscuți ai
Iașului. Mai rămâne de stabilit cine va conduce Centrul de copii și
juniori, aici fiind vehiculate numele lui Marian Moldovan, antrenor
secund la selecționata Under-16, și chiar Liviu Petrache, fostul
fundaș al Politehnicii, care și-a început cariera de antrenor la
clubul privat Noua Generație. De asemenea, ar mai fi de definitivat
staff-ul tehnic al formației secunde, care activează în Liga a
IV-a, condusă momentan de Adrian Ambrosie.
„Ca să nu dea pe nimeni afară s-a recurs la varianta de
a ne oferi salarii mici, de câte 1.000 de lei lunar. Dar ce ne
facem cu aceste convenții civile, la care nu se plătesc asigurări
de sănătate, adică nu merge vechimea?” – antrenor
Centrul de copii și juniori CSMU Poli
Spre sfârșitul săptămânii ar putea fi instalat și un director
executiv în Copou, postură în care ar putea ajunge Ion Bucu, Cornel
Groza sau Romeo Zlăvog
Sursa: evenimentul.ro