Deocamdată, singurul fotbalist care nu va mai face parte din lotul echipei AC Universitatatea pentru retur va fi Silaghi. Tânărul fotbalist nu a confirmat în prima parte a sezonului, evoluând foarte puțin, astfel că oficialii din Aradul Nou l-au împrumutat la Bihorul Beiuș.
Â
„Este adevărat că Silaghi nu va mai juca la ACU. Nu avea rost să ne încurcăm reciproc. Era foarte greu să prindă echipa și astfel l-am ajutat să meargă la o grupare unde să aibă meciuri în picioare”, a recunoscut Costel Bogoșel.
Â
Un alt fotbalist care s-ar putea despărți de AC Universitatea este portarul Odobăsianu. Acesta nu a bifat nici măcat un minut în Liga a II-a, fiind rezerva rezervei Rusu. Cum Gheorghița Onu caută în aceste zile un portar care să fie capabil să-i ofere o concurență lui Pășcălău, soarta lui Odobăsianu este incertă.
Â
„Doar trei portari voi păstra în lot”, spune antrenorul de la AC Universitatea. Altfel, luni dimineață, gruparea din Aradul Nou se va reuni, iar la finalul lunii va pleca în primul stagiu de pregătire de la Moneasa.
Â
„Vom încerca să profităm și de terenul din stațiune, care am înțeles că este amenajat”, a concluzionat Costel Bogoșel.
Â
Articol scris de Daniel Berar