Președintele clubului ACSM U Poli Iași, Grigore Sichitiu, a
declarat, marți, că va depune un memoriu la Federația Română de
Fotbal pentru suspendarea jucătorilor Marian Tănasă și Ciprian
Manea, care au plecat de la echipă fără acordul conducerii.
„Nu pot să înțeleg cum gândesc unii jucători. Marian
Tănasă și Ciprian Manea au fugit de la echipă, luându-se după nu
știu ce impresar care le-a promis sume foarte mari la o echipă din
liga a II-a din Iran. Vom cere suspendarea jucătorilor Tănasă și
Manea pentru perioada cât mai au contract cu noi, adică până vara
viitoare. Eu le-am spus foarte clar jucătorilor că nu pot pleca
fără acordul nostru, dar nu au vrut să înțeleagă. Acum vor suporta
consecințele”, a spus Grigore Sichitiu.
Oficialul grupării din Liga a II-a a adăugat că va depune un alt
memoriu la CCA și va solicita excluderea arbitrilor Ionuț Neagu și
Adrian Neagu. „Așa cum am spus, vom cere excluderea din
arbitraj a lui Ionuț Neagu și Adrian Neagu. Dacă nu am face nimic
în acest caz, am crea un precedent periculos. Nu permitem nimănui
să-și bată joc de munca noastră. De asemenea, vrem să solicităm
ridicarea suspendării lui Paul Tincu, jucător care a fost eliminat
eronat în partida de la Mioveni, lucru care se vede și pe reluările
video”, a precizat Sichitiu.
Sursa: Mediafax