Se FACE stadionul!

16 Jul. 2009, 09:43 Seria 2
Se FACE** stadionul!

Consorțiul „condus” de ACI Cluj a pus ieri prima cărămidă din noul stadion de cupe europene ce va apărea la Cluj.
 

15 iulie 2009. Visul noului stadion „Ion Moina” este de ieri realitate, schițele și planurile materializându-se în primul strat de beton din arena pe care „U” visează să joace în cupele europene peste patru ani. Consorțiul de firme care a câștigat licitația construcției stadionului, ACI Cluj, împreună cu firmele cu care a intrat în asociere, Transilvania Construcții, CON-A Sibiu, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Dico&Țigănaș, Bog’Art SRL București, DAS Engineering și Grup 4 Instalații Cluj-Napoca, a semnat ieri contractul de execuție cu Consiliul Județean.

 

„E o zi istorică pentru sportul clujean și nu numai. Firmele s-au angajat ca în data de 15 iulie 2011 să finalizeze construcția noului stadion, o arenă demnă de cupele europene și unde sperăm ca «U» să evolueze la puțin timp după finalizarea lui”, a declarat Alin Tișe, președinte CJ, prezent la demararea lucrărilor noului stadion.

 

Costul acestora este estimat la peste 115,5 milioane de lei, CJ alocând pentru activitățile din acest an 35,5 milioane lei. Noua arenă va avea o capacitate de 30.596 de locuri, din care 29.648 de locuri la gradene și 948 în loje pentru VIP-uri, urmând a respecta normele impuse de criteriile FIFA și UEFA.

 

96 de firme au ridicat caietul de sarcini pentru construcția noului „Ion Moina”, dar numai cinci au intrat în cursa finală, câștigată de consorțiul condus de ACI Cluj
 

9 milioane de euro e suma alocată de CJ Cluj în 2009 pentru construcția stadionului

Sunt convins că putem respecta termenul de 24 de luni impus de CJ pentru construcția stadionului, altfel nu semnam contractul
Ioan Aschilean, director general ACI Cluj

 

Cinci jucători în probe
 

Clujenii lui Carmelo Palilla vor disputa sâmbătă, de la ora 11:00, primul meci-test din stagiul de la Poiana Brașov, în compania formației ACS Berceni (Liga a III-a). La respectiva partidă vor fi urmăriți la joc mijlocașii Robert Iacob (Liberty), Bogdan Ința (LPS Timișoara), Sergiu Ungureanu (Bologna), atacantul Rareș Stan (liber de contract) și portarul Sebastian Huțan (Liberty), toți fiind în probe.

 

articol scris de Cristian CUCOLAȘ
 

16 Jul. 2009, 09:43 Seria 2
Pe aceeași temă