Samson și Stoianof, suspendați câte trei etape, Matache – una

Marius ANGHEL 17 Oct. 2013, 13:52 Seria 2

Pe lângă incidentele din tribună, la meciul dintre FC Universitatea Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea, scor 1-0, și în teren spiritele au fost încinse de toată durata celor 90 de minute. În final, în minutul 87 al jocului ce s-a desfășurat la Roșiorii de Vede, după deschiderea scorului, jucătorii celor două echipe s-au îmbrâncit după un contact mai dur între Samson și Stoianof. Totul a degenerat și, în urma meleului format, Adrian Illyeș din Ploiești, arbitrul partidei, a eliminat trei jucători, doi de la CSM și unul de la FC U.

În ședința de miercuri a Comisiei de Disciplină a FRF s-a decis câte etape vor sta cei trei jucători eliminați la meciul de la Roșiorii de Vede. Astfel, Florin Matache, portarul Vâlcei, va sta un meci în afara lotului și a încasat și o amendă de 530 lei amendă, asta deoarece el primise al doilea cartona; galben, în timp ce Samson Nwabuere, fundașul CSM-ului, și Ovidiu Stoianof, atacantul Universității, au primit suspendări de câte 3 etape fiecare și câte 2000 lei amendă.

Alți cinci jucători suspendați după ultima etapă

Pe lângă sanțiunile de la meciul oltenilor, Comisiei de Disciplină a FRF a dictat sancțiuni și în privința celorlalți jucători eliminați din meciurile etapelor 8 și 6.

Iată sancțiunile:
1 etapă și 530 lei amendă: Laurențiu Radu (Dunărea Galați) și Silviu Mureșan (Metalul Reșița)
2 etape și 2000 lei amendă: Denis Lemac (Olimpia Satu Mare), Laurențiu Ivan (CF Brăila) și Costel Roșu (Unirea Slobozia).

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Florin CEAUȘU

Marius ANGHEL 17 Oct. 2013, 13:52 Seria 2
Pe aceeași temă