Poli poate să dispară! În cel mai bun caz, Timișoara joacă în Liga a II-a și la anul! Ce a votat CJT

29 Mar. 2012, 13:19 Seria 2
Poli poate să dispară!** În cel mai bun caz, Timișoara joacă în Liga a II-a și la anul! Ce a votat CJT

UPDATE 13:30 Ședința Consiliului Județean Timiș a luat sfârșit, iar decizia luată de consilierii locali nu va fi deloc pe placul microbiștilor din Timișoara. Aceștia au decis ca echipa să fie preluată în totalitate de CJT, însă acest lucru nu va avea loc imediat. În aceste condiții Timișoara va juca în cel mai bun caz în Liga a II-a și în sezonul viitor.

Prezent la ședință, Nicolae Robu (reprezentantul Universității Politehnice din Timișoara) a explicat cum au stat lucrurile în timpul ședinței: „ Au existat trei variante. Prima varianta a fost cea trimisă de Marian Iancu, care nu a fost votată de nimeni. A doua variantă, propusă de mine, a fost un contract derivat de la cel al lui Iancu și a fost votată doar de reprezentanții PNL. Și a treia variantă, a lui Titu Bojin (reprezentant PSD în CJT), care a fost votată de reprezentanții celorlalte trei partide.

Noi nu am votat-o, pentru că ea duce la pierderea licenței.”

Nicio șansă pentru Liga I

Varianta propusă de Nicolae Robu presupunea plata urgentă, astăzi, a datoriilor de 2 milioane de euro ale clubului pentru ca echipa să primească Licența în vederea participării în viitorul sezon al Ligii I, dar și câteva modificări în ceea ce privește pretențiile expuse de Marian Iancu în contractul trimis ieri la CJT.

VARIANTA ALEASĂ‚

Drumul pe care l-au ales consilierii este acela de a prelua 100% din acțiuni, dar nu acum, ci după ce se va face un nou audit. Astfel, echipa nu va primi licența pentru prima ligă și va continua în Liga a II-a sub conducerea autorităților locale și județene, însă doar dacă Iancu nu o desființează până la finalizarea negocierilor.

„După meciul cu FC Olt nu voi mai investi niciun ban. Intrăm în faliment și lăsăm jucătorii să plece„, Marian Iancu.


În ultima clipă, pe ordinea de zi a fost inlcus si acest punct, referitor la clubul Poli. Consilierii județeni vor vota astăzi dacă autoritățile se vor implica la clubul alb-violet.

Soarta echipei se decide în maxim două ore.

Rămâi pe www.liga2.ro pentru amănunte.

29 Mar. 2012, 13:19 Seria 2
Pe aceeași temă