Petcuț, „secund” la ACU

Florin ALBOIU 13 Apr. 2011, 14:12 Seria 2
Petcuț, „secund

Din această săptămână, Costel Bogoșel nu va mai sta singur pe
banca lui ACU. Mihai Petcuț a fost „uns” antrenor secund la
gruparea din Aradul Nou, noul tandem urmând să debuteze cu meci de
șase puncte în Cetatea Unirii.

După cum se știe, Petcuț este unul dintre preferații președintei
„studenților”, însă aceasta spune că a făcut numirea mai mult
obligată de împrejurări. „Pentru că dosarul de
licențiere să fie în regulă, aveam nevoie de încă un antrenor cu
Licența A. Mihai a fost persoana potrivită, având în vedere că se
află în anturajul clubului de la începutul sezonului, ca antrenor
al grupei de juniori republicani. De asemenea, nu ascund faptul că
îl apreciez de mai mult timp, îl consider un tehnician bun și
pasionat de ceea ce face și sunt convins că ne va ajuta în echipă
cu Bogoșel”
, ne-a mărturisit Gheorghița Onu.

La rândul său, noul „secund” al „alb-albaștrilor” speră să pună
umărul la salvarea de la retrogradare a celor de la ACU.
„Tot timpul m-am înțeles cu Bogoșel, acum avem ocazia
să facem o treabă frumoasă împreună. Sperăm să avem inspirație la
meciul de la Alba Iulia și să obținem un prim rezultat bun
împreună. De fapt, toate gândurile mele se îndreaptă spre acel
joc”
, a spus Mihai Petcuț.

Acesta nu dorește să vorbească despre o eventuală numire a sa ca
„principal” în cazul unor rezultate nesatisfăcătoare în meciurile
ce urmează. „Sincer, aș vrea să rămân secundul lui
Bogoșel în următorii zece ani. Degeaba speculează lumea altceva,
mie îmi place această postură și sunt convins că putem face treabă
în această formulă”
, a adăugat Petcuț.

Sursa: Sport
Arad

Florin ALBOIU 13 Apr. 2011, 14:12 Seria 2
Pe aceeași temă