Pelici: „Să nu subestimăm adversarul pentru că nu prea s-au putut pregăti”

Marius ANGHEL 07 Mar. 2014, 12:50 Seria 2
Pelici:**

După ce au debutat cu dreptul în noul an, fotbaliștii de la FC Bihor își îndreaptă acum atenția asupra următorului joc din campionat. Astfel, ei vor susține sâmbătă, 8 martie, de la ora 15, la Drobeta Turnu Severin, următorul meci din actualul sezon al Ligii a II-a. În cadrul etapei a XVI-a din Seria a II-a, „roș-albaștrii” vor întâlni formația FC Universitatea Craiova.

Se vor întâlni echipele de pe locul V, FC Universitatea Craiova, cu 22 de puncte, și de pe locul X, FC Bihor, cu 16 puncte.

„Sunt convins că va fi un meci foarte greu. Așa cum am spus și în conferința de presă de după jocul cu Gloria Bistrița, eram convins că nu se va repeta istoria jocului Universității cu FC Olt. Vom întâlni o echipă îndârjită, nu știu cât de bine pregătită, pentru că din declarațiile din presă, înțeleg că nu au avut pe unde să se antreneze, dar vor dori să câștige cu îndârjire acest joc. Nu ne așteaptă deloc un meci ușor, ei vor să-și consolideze poziția pentru play-off, așa că vor face tot posibilul să câștige cele trei puncte puse în joc. Noi mergem cu încredere la Severin și ne dorim să ne întoarcem cu punct sau puncte, dar pentru acest lucru trebuie să avem atitudinea pe care am avut-o la meciul cu Gloria Bistrița, să muncim mult și să nu subestimăm adversarul pentru că nu prea s-au putut pregăti”, a declarat antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.

Pentru jocul de la Severin, tehnicianul orădean se confruntă cu două probleme de efectiv, jucătorii Dorin Mihuț și Alexandru Sorian fiind suspendați.

Plecarea spre Drobeta Turnu Severin s-a făcut joi, după antrenament.

Sursa: eBihoreanul

Marius ANGHEL 07 Mar. 2014, 12:50 Seria 2
Pe aceeași temă