Minerul Lupeni va avea un meci greu, sâmbătă, pe teren propriu, când va da piept cu Industria Sârmei, o formație cu jucători maturi și experimentați. Minerul a avut un start de campionat ezitant, lucru ce a stârnit supărarea oficialilor. Președintele onorific, Cornel Resmeriță, declara că nu concepe decât victoria în acest joc.
Mai mult, edilul lupenean a fost toată săptămâna alături de jucători și i-a încurajat atât la nivelul declarațiilor cât și la fața locului. Așa cum i-a obișnuit primarul a fost și zilele acestea în vestiar, unde a stat de vorbă cu jucătorii. ” Este admirabil că e lângă noi și ne sprijină. A fost foarte clar.
Ne-a spus că trebuie să câștigăm meciul de sâmbătă altfel nu ne rămâne decât să ne punem ghetele în cui »,a declarat un jucător ce a dorit să-și păstreze anonimatul.
« Întotdeauna a fost alături de noi , dar trebuie să ne revenim odată pentru că suntem pe loc retrogradabil. Domnul primar are ca are tot dreptul să fie supărat, dar ne bucuram că e alături de noi și o să facem tot posibilul să scoatem echipa din zona în care e . Tot cu noi trebuie să o scoată la capăt și sâmbătă. O să vadă o altă atitudine în meci pentru că ne dăm seama cât de important este să câștigăm. Chiar dacă nu joc deocamdată, eu sunt alături de colegii mei și sper să revin și eu cât mai repede” , a declarat Cristian Diaconescu.
Loredana Juglea