„Nu ne ajung!”

25 Mar. 2009, 10:54 Seria 2
„Nu ne ajung!

Nici nu au intrat banii în bugetul formației clujene, și oficialii au și început să cântărească importanța datoriilor pentru a decide care vor fi achitate mai întâi.
 

 

„În atâtea părți trebuie împărțiți acești bani, încât nici nu știm cum să-i distribuim mai bine. Vom face însă în așa fel încât datoriile de urgență, care pot atrage penalizări, să fie achitate“, a fost reacția președintelui Remus Câmpeanu după ce a aflat câți bani primește „U“ de la CL.

 

 

Mai mult de jumătate din banii primiți vor merge către impresarul Traian Gherghișan, iar după ce vor fi achitate și datoriile către Astorga, Fărcuță sau Baciu, „șepcile“ vor rămâne cu 50.000 de euro. Dacă mai pun la socoteală și datoriile către terți și Finanțe, oficialii clujeni vor vedea că suma alocată de CL nu acoperă nici măcar 50 la sută din totalul de 4.700.000 de lei, cât însumează datoriile clubului clujean.

 

„Avem nevoie de 600.000 de euro pentru retur“, declara Ioan Mărginean la începutul anului.
 

25 Mar. 2009, 10:54 Seria 2
Pe aceeași temă