Militaru: „Oamenii de afaceri ar putea salva Jiul”

16 Feb. 2010, 14:25 Seria 2
Militaru:** „Oamenii de afaceri ar putea salva Jiul

Damian Militaru, antrenorul secund
al Jiului și jucătorul a cărei carieră în fotbalul mare a fost
influențată de clubul petroșenean, încă mai crede în minuni.
„Nu voi crede niciodată că Jiul s-a desființat. Eu mai
cred în minuni. Știți cum se spune: speranța moare ultima. Și eu
vreau să cred că Jiul își va continua activitatea”
,
spune Damian Militaru.

Antrenorul mai afirmă că Jiul încă
ar mai putea fi salvat dacă oamenii de afaceri din Vale își vor da
mâna și vor face ceva pentru echipă. „Oamenii de
afaceri din Vale sunt singurii care ar mai putea face ceva pentru
club”,
a mai adăugat Militaru.

Jucătorii cu
memoriile condiționați de conducere să renunțe la
bani

Ultima noutate din tabăra Jiului, echipă pe cale să devină o
istorie tristă al cărei ultim capitol nu merită povestit nepoților,
este că oficialii clubului petroșenean le-au propus jucătorilor cu
memorii să renunțe la bani, iar în schimbul acestui sacrificiu vor
primi hârtii la mână prin care se vor putea pregăti cu alte
echipe.

„Nu putem să fim de
acord cu așa ceva. Noi am muncit acolo la echipă, chiar avem nevoie
de bani. Este dreptul nostru și nu putem renunța atât de ușor. Nu
ni se pare corectă propunerea. Noi ce vom face în aceste condiții
nu vom mai putea juca până la vară? Avem și noi familii chiar nu se
poate așa ceva”
, a declarat unul dintre jucătorii
care au depus memoriu.

Mai mult, fotbaliștii Jiului spun
că au trecut cinci luni de când nu și-au luat salariile.
„Dacă Jiul va intra în faliment sunt slabe șanse să ne
mai recuperăm banii”,
au spus aceștia. Peste 100.000
de euro le datorează Jiul jucătorilor cu memorii, plus datoriile
către bugetul de stat.

Jiul a contestat
memoriul lui Luțu

Ionuț Luțu s-a lovit de o contestație surpriză venită din partea
„ortacilor”. Astfel, Alin Simota, patronul echipei Jiul, a
contestat memoriul jucătorului, așa că litigiul dintre cele două
părți continuă, oficialii din Petroșani nefiind de acord să-i
plătească patru salarii restante lui Luțu.

Lucian Pârvu și-a
făcut praf mașina de 30.000 de euro

Jucătorul echipei Jiul, Lucian Pârvu, care în prezent este pe
punctul de a se înțelege cu CSM Vâlcea, a fost implicat într-un
accident de circulație în care cel mai șifonat a ieșit autoturismul
său în valoare de aproximativ 30.000 de euro. „Nu a
fost vina mea. Mașina a fost distrusă în mare parte, nu cred că o
voi mai recupera. Bine că am scăpat eu teafăr. M-am ales cu câteva
julituri, dar în mare parte sunt bine”
, ne-a declarat
jucătorul.

Încotro se îndreptă
„minerii”

Cu echipa pe butuci, jucătorii Jiului încearcă să se reorienteze
spre alte zări mai bune. Iată pe unde au mai emigrat jucătorii:

Portari
Anton Ilie – destinație necunoscută
Dumitru Hotoboc – Minerul Lupeni

Fundași:
Gabriel Cruceru – în litigiu
Doru Mihai Pintilii – Internațional Pitești
Sergiu Scărlătescu – indecis
Valentin Stancu – Gloria Buzău
Salif Nogo – nu are viză pentru a reveni în
țară
Ciprian Gheorghe Răduțoiu – FCM Bacău

Mijlocași:
Alin Sorin Ilin – destinație necunoscută
Mircea Gheorghe – Minerul Lupeni
Constantin Virgil Drăghici – la o echipă din liga
a treia din Sibiu
Horațiu Radu Popa – indecis
Gabriel Apetri – indecis
Cornel Gheți – posibil la Târgu Mureș
Mihăiță Gheorghe – litigiu
Ion Ionuț Luțu – litigiu
Juniorii Dragoș Ștoiu, Ionuț Andrei Șerban
,Philipp-Thomas Hallmen – destinații necunoscute încă
Lucian Pârvu – CSM Vâlcea

Atacanți
Mircea Cătălin Ilie – Snagov
Andrei Alexandru Moldovan – indecis
Nicolae Ciochină – litigiu
Andrei Antohi – Internațional Pitești

Articol scris de Loredana
Juglea

16 Feb. 2010, 14:25 Seria 2
Pe aceeași temă