„Mi-a plăcut fiecare secundă petrecută la Arad, mi-ar plăcea să continui acolo”

17 Jun. 2012, 13:01 Seria 2

În tonul ultimelor ultimelor pauze competiționale, lucrurile nu sunt prea clare în curtea „Bătrânei Doamne”. Fie că a fost vorba de buget sau lista de achiziții, Giovanni Catanzariti nu a avut prea multe răspunsuri în luna iunie, însă acum problemele par și mai grave. Președintele „alb-roșiilor” a recunoscut că în cazul în care nu se va asocia cu cineva, e puțin probabil să mai poată susțină o echipă la promovare și va opta pentru mulți tineri, reducând cheltuielile la maximum.

Departe de Arad, Adrian Falub încă așteaptă un semn pozitiv de la Gio, știindu-se faptul că el a declarat că nu va mai reveni la UTA decât în cazul unui proiect serios, unei stabilități financiare, prielnice promovării atât de mult visate. „Chiar aseară am vorbit cu președintele, dar nu mi-a putut da un răspuns clar despre ceea ce ar urma să se întâmple la club. Era bine dacă situația se rezolva în această săptămână, dar m-aș bucura să se clarifice și săptămâna viitoare. Eu niciodată nu i-am dat un ultimatum lui Gio sau UTA-ei, pur și simplu speram să nu se scurgă zilele și să nu facem pași concreți în direcția pe care noi, cu toții, am dori s-o apucăm. Mi-a plăcut fiecare secundă petrecută la Arad, mi-ar plăcea să continui acolo, dar numai cu condiția de a mă afla postura de a putea face cu adevărat treabă. Din punctul meu de vedere, un club ca UTA nu mai are voie să rămână în Liga a 2-a, dar, atâta timp cât aspectul financiar primează în fotbal, ca peste tot, de altfel, nu putem știi ce ne rezervă viitorul”, a menționat tehnicinaul.

Acesta crede că ar fi o eroare din partea suporterilor să-l considere un „salvatore della patria”, ci: „Până la urmă, e mai puțin important dacă rămâne sau nu Falub la Arad, ci ca UTA să-și rezolve problemele și să meargă mai departe într-o formă sau alta”.

În fine, antrenorul care a promovat în Liga 1 cu Universitatea Cluj, Unirea Alba Iulia și FCM Târgu Mureș a mai precizat că nu a discutat concret cu fostul său colaborator, Aurelian Babuțan, despre o reluare a relației la Campioana Provinciei. „Eu sunt antrenor, nu pun în funcție conducători, sau manageri. Preocuparea mea este să antrenez jucători buni și mulțumiți, nu mă interesează numele oficialilor. E strict problema președintelui să-i aleagă. Nu am făcut nici măcar o propunere în acest sens”, a mai punctat Falub.

Sursa: Sport Arad

17 Jun. 2012, 13:01 Seria 2
Pe aceeași temă