CS Universitatea Vasile Goldiș trece poate prin cele mai grele momente, odată cu declanșarea anchetei în cazul "valiza din Aradul Nou". Odată cu anchetarea președintelui executiv, mai mulți fotbaliști sunt îngrijorați de soarta lor și se gândesc să părăsească echipa. Primii care au încheiat orice legătură cu gruparea studențească sunt Cristian Luca, Alin Drăgan, Remus Lung, Ilie Mușuroaia și Radu Andone. Cei cinci fotbaliști au fost excluși din lot, imediat după terminarea partidei cu FC Bihor. Chiar dacă nu a dorit să spună că acești jucători nu și-au apărat corect șansele, se pare că acesta a fost motivul pentru care Geta Onu a re-nunțat la serviciile acestora. În continuare, CSU Vasile Goldiș ar mai putea rămâne și fără alți fotbaliști, care sunt la final de contract, au oferte de la alte grupări, sau care vor să scape de trupa lui Bogoșel.
Â
"Dorim să se încheie cât mai repede scandalul de la DNA. Mă bucur că doamna este liberă și se poate ocupa de problemele echipei", a declarat Costel Bogoșel, aflat în prezent pe litoralul românesc. Antrenorul de la CSU a fost confirmat pe banca tehnică. Unul dintre cei mai ofertați fotbaliști din Aradul Nou este Ovidiu Pășcălău. Portarul are cele mai multe minute jucate în actualul campionat, fiind printre cei mai constanți componenți ai grupării studențești. Cea mai seriosă vine de la Arieșul Turda. Dacă Pășcălău se va despărți de trupa din Aradul Nou, atunci e foarte probabil ca nașul acestuia, Cristian Irimia de la CS Ineu, să fie adus la echipă, mai ales că acesta a mai apărat poarta grupării studențești. În legătură cu scandalul "valiza din Aradul Nou", Pășcălău spune că nu el nici măcar nu l-a văzut pe Cigan la meci.
Â
"Nici nu imi vine sa cred unde s-a ajuns. Nu s-a vorbit nimic în vestiar despre a cumpăra meciul. Eu nu l-am văzut la meci pe Cigan. La noi sigur nu fost în vestiar. Pe plan fotbalistic ne afectează ceea ce se întâmplă. Sper să nu fie arestată și doamna Geta, pentru că atunci nu mai avem cu cine vorbi de situația noastră", a spus Pășcălău, care se află �n aceste zile la Moldova Nouă, acolo unde își exersează talentul de pescar pe Dunăre.
Â
Articol scris de Daniel Berar