Staff-ul tehnic al echipei Jiul trage un semnal de alarmă către
factorii locali. Patronul are nevoie de ajutor pentru a susține
echipa.
Antrenorul secund al echipei Jiul, Damian Militaru, spune că
obiectivul „minerilor” nu este total compromis. Acesta crede că
Jiul mai poate visa la promovare cu o condiție ca factorii locali
să vină în ajutorul patronului Alin Simota. „Nu sunt
multe puncte între noi și primul loc putem spera al promovare, dar
patronul are nevoie de sprijinul Consiliului Local. Trebuie să ne
ajute pentru că pe criza asta ne va fi foarte greu”,
a spus Militaru.
Fără program de sărbători
Damian Militaru mai spune că jucătorii nu au primit un program
pentru vacanța de iarnă așa cum se obișnuia. „De data
aceasta nu le-am dat nici un program cu exerciții. Dacă sunt
jucători profesioniști se vor gândi singuri la acest aspect. Sunt
sărbătorile și sigur vor mai sări calul. Sper să mai meargă la un
tenis cu piciorul la o miuță în sală pentru a nu lua în
greutate”, a declarat tehnicianul.
Articol scris de Loredana
Juglea