Din această toamnă, Giovanni Catanzariti va avea un partener în acționariatul „Bătrânei Doamne”, lucru care – însă- ar fi trebuit să se întâmple încă de acum doi ani de zile. În 2010, Florin Macavei îi ceda UTA-ei locul din Liga a II-a al Fortunei Covaci, în acel moment președintele „alb-roșiilor” angajându-se să-i ofere 20% din acțiunile clubului fostului patron al timișenilor.
Din diferite motive, mutarea nu s-a mai făcut până la întâlnirea de acum o lună de zile dintre cei doi oameni de afaceri, în care s-au făcut pași concreți în cooptarea timișoreanului în conducerea Campioanei Provinciei. „Gio mi-a oferit deja acțiunile, dar mi-am luat un răgaz de timp până a semna actele. Vreau să văd exact cine mai e implicat efectiv în SA, mai ales că am înțeles că și domnul Guzzardi, chiar dacă nu mai sprijină efectiv echipa, este implicat acolo. De asemenea, doresc să aflu ce datorii are clubul, la stat și în alte părți. Dacă aș fi intrat în SA în 2010 era altceva, fiindcă atunci am fi luat-o de la zero, dar între timp s-au mai acumulat ceva datorii. O să am o discuție finală cu Gio în zilele următoare și apoi voi decide ce am de făcut. Dar, trebuie să se știe un lucru, cu 20% voi fi minoritar, tot Gio va avea ultimul cuvânt la club. Și nu voi veni cu valizele de bani, nu voi fi salvatorul clubului. Este clar că UTA va mai avea nevoie și de alte surse de finanțare”, a explicat Florin Macavei.
Fostul președinte al Fortunei Covaci i-a propus lui Adrain Falub un atacant, pe Moroșan, însă spune ar mai avea pe „țeavă” și alți fotbaliști. „Există și alți jucători interesanți pentru UTA, însă majoritatea dintre ei sunt tineri. Am înțeles că echipa mai are nevoie doar de un atacant cu experiență și atunci nu văd de ce aș mai propune eu jucători fragezi la UTA. Dar, dacă mi se va cere ajutorul în acest sens, voi fi bucuros să vin cu propuneri”, a adăugat Macavei.
Sursa: Sport Arad