Legiunea italiană sosește la Caransebeș. Antrenor va fi un peninsular care a mai pregătit o echipă din Liga 2 în sezonul trecut. Ce spune fostul principal, Alin Artimon

UPDATE: Deși inițial era vorba că, în condițiile în care italienii vor veni la Caransebeș, fostului antrenor Alin Artimon i se va oferi funcția de director tehnic, contactat telefonic, acesta a declarat că nu a luat în niciun moment în calcul revenirea la echipă, însă nu a spus-o public pentru că nu a vrut să strice negocierile dintre italieni și conducătorii gugulani. Fostul principal spune că poziția de director tehnic nu i se potrivește și a refuzat-o pentru a nu face rău clubului din Liga 2.

„Eu am răspuns la acest subiect. Nu am făcut-o imediat pentru a nu strica prima parte a negocierilor. Pentru ce să vin pe acest post? Eu sunt antrenor, nu intră în competențele mele calitatea de director sportiv. Nu mă pricep la asta! Nu am cum să ajut clubul din poziția asta și nu vreau să fac mai mult rău decât, teoretic, aș putea face bine. Îi mulțumesc domnului primar Vela pentru încredere și susținerea arătate până la final și îi doresc ca această colaborare dintre părți să fie benefică și clubului, și orașului!”, a spus Artimon.


 

Marți, 28 iulie, a avut loc o nouă întâlnire între Consiliul Director al FC Caransebeș 1913 și cei doi oameni de afaceri și agenți FIFA italieni care și-au exprimat dorința de a se implica în managementul clubului gugulan. În urma discuțiilor, s-a ajuns la un acord de principiu, partea italiană fiind de acord să crească cota de contribuție, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc semnarea oficială a actelor.

La antrenamentul de marți au fost prezenți 15 jucători, iar începând de miercuri, când la stadion sunt așteptați 20 de fotbaliști, de pregătiri se va ocupa partea italiană, respectiv antrenorul principal Giovanni Pisano (foto mic), care a mai antrenat pe CS Balotești în partea a doua a sezonului recent încheiat, antrenorul secund și preparatorul fizic, care vor sosi la Caransebeș.

„Este vorba, de fapt, de un contract de sponsorizare, cu rate lunare virate în contul clubului, iar în paralel se va semna și un contract de management în care ambele părți vor avea de câștigat din vânzarea de jucători. Fotbaliștii pe care îi va aduce partea italiană sunt jucători comunitari și vor semna contracte pe un an cu FC Caransebeș 1913″, a declarat președintele clubului gugulan, Dorin Micșa. Acesta a mai spus că începând de miercuri, încet, încet, în maximum o săptămână, caransebeșenii trebuie să-și contureze lotul.

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU
 

Pe aceeași temă