Lecția din care utiștii n-au priceput nimic

26 Aug. 2010, 19:08 Seria 2
Lecția din care utiștii** n-au priceput nimic

Oficialii clubului UTA au avut parte, miercuri, de-o nouă lecție
din care nu au înțeles nimic, trezindu-se de dimineață cu
posibilitatea de a-l pierde pe Marius Chindriș, momit spre noua
echipă din Iași de Ionuț Popa.

Jucătorul nu apăruse la antrenament, tehnicienii s-au panicat,
iar Chindriș fusese văzut în mașină cu Ionuț Popa, care nu este
oficial antrenorul noii echipe din Iași, dar probabil o să fie în
curând.
Fiind sub controlul clubului Atletico, fără contract cu UTA și cu
un acord verbal privind un nou angajament, Chindriș putea fi extras
ușor, ceea ce s-a și întâmplat pentru câteva ore. A urmat o serie
de intervenții și presiuni ale conducătorilor Bătrânei Doamne, deși
n-ar fi trebui să le facă, în ciuda faptului că în opinia
antrenorilor Chindriș este un jucător important, fiind considerat
titular, iar plecarea sa ar fi dereglat pe moment sistemul. Într-un
final, atât Chindriș, cât și Purece, celălalt jucător controlat de
Atletico, au semnat cu UTA, pe doi ani, oficialii clubului fanion
spunând că în condiții reciproc avantajoase.

Lipsiți de experiență, conducătorii UTA-ei consideră probabil o
victorie readucerea lui Chindriș și dejucarea posibilității ca el
să ajungă la Iași, însă puși în fața unei situații de acest gen,
reacția lor ar fi trebuit să fie cu totul alta, mai ales că în
discuție nu este un jucător proprietatea Bătrânei Doamne, cei mai
avantajați de prezența fotbalistului în lot fiind… jucătorul,
Atletico și abia apoi UTA. Cât despre gestul lui Ionuț Popa, de-a
încerca, legal la urma-urmei, să ia un jucător din anturajul UTA-ei
nu sunt multe de comentat, simpla intenție fiind jenantă. Cert este
că UTA n-ar fi trebuit să cedeze într-o asemenea situație, mai ales
că Chindriș și Purece mai fuseseră recent scoși din program și
trimiși în Ungaria, pentru a fi văzuți.

Bătrâna Doamnă a ajuns într-un punct zero, nu mai este în
situația de acum un an, de-a accepta cu disperare jucători
împrumutați, iar conducătorii, oricât de rupți în fund ar fi, ar
trebui să înceteze să mai lucreze în genunchi, indiferent că e
vorba de Ionuț Popa, Atletico sau oricine altcineva. În mod normal,
ar fi trebuit să renunțe imediat la jucător, să încheie orice
colaborare cu Ionuț Popa și Atletico, fie și pentru că și-au permis
o discuție în condițiile în care exista un acord verbal privind
rămânerea jucătorului la UTA și mai ales pentru că toți cei
implicați sunt arădeni. Asta ar fi fost o atitudine care ar fi
provocat optimism într-un moment zero al UTA-ei și așa încărcat de
probleme de moralitate.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

26 Aug. 2010, 19:08 Seria 2
Pe aceeași temă