„Jiul nu a avut șansă în tur!”

03 Dec. 2008, 17:49 Seria 2
„Jiul nu a avut șansă în tur!

Fără un obiectiv clar în acest sezon, Jiul Petroșani a încheiat turul sub așteptările suporterilor, în a doua jumătate a clasamentului. Mai aproape de locurile retrogradabile decât de pozițiile fruntașe, "minerii" se pot lăuda că au în lot pe unul dintre cei mai buni marcatori din liga secundă, Adrian Câmpeanu.

Cu 10 goluri înscrise în prima parte a campionatului, toate din acțiune, atacantul în vârstă de 27 de ani al "minerilor" Adrian Câmpeanu a terminat turul pe prima poziție, la egalitate cu Sorin Gheju (FCM Târgu Mureș), în topul celor mai buni marcatori din Liga a II-a.

Modest, golgheterul Jiului spune că nu este disperat să își treacă numele pe lista
marcatorilor.

"Nu m-am folosit de procedee speciale pentru a da gol. Am fost omul potrivit la locul potrivit. Prefer sa nu dau eu gol, dar să câștige echipa", spune Câmpeanu.

 

El crede că dacă echipa sa ar fi fost ocrotită de șansă, Jiul ar fi avut încă pe atâtea goluri câte a marcat în tur.

"Am avut un tur de campionat lipsit de noroc. Jiul a marcat 24 de goluri în tur, însă la cât de multe ocazii ne-am creat, dacă mingea ar fi vrut să intre în poartă, acum ar fi trebuit să avem încă pe atâtea goluri", crede jucătorul Jiului.

 

Sosit în Valea Jiului gratis, în vara lui 2007, Adrian Câmpeanu a atins vârful de formă în startul actualului campionat, când a marcat de patru ori consecutiv – câte o dublă – în poarta liderului Unirea Alba Iulia (scor 2-2, etapa a II-a, la Petroșani) și în deplasare cu CSM Râmnicu Vâlcea (0-2, etapa a III-a). El a mai perforat câte o dată porțile echipelor FCM Târgoviște, FC Bihor, UTA Arad, Mechel Câmpia Turzii, Mureșul Deva și Internațional Curtea de Argeș.

Declarație
"A fost turul lui Adrian Câmpeanu. Este un jucător masiv cu un simț al porții foarte
dezvoltat"
, Damian Militaru, antrenor secund Jiul.


GOLGHETERII DIN LIGA A II-a, SERIA A II – A

10 GOLURI
Adrian Câmpeanu (Jiul Petroșani)
Sorin Gheju (FCM Târgu Mureș)

9 GOLURI
Andrei Zăgrean (Unirea Alba Iulia)
Cristian Bud (Liberty Salonta)

7 GOLURI
Cristi Luca (ACU Arad)
Raymond Lukacs (FC Bihor)

6 GOLURI
Lucian Itu (Internațional Curtea de Argeș)
Cătălin Bucur (FC Bihor)
Enache Caju (CSM Rm. Vâlcea)
Răzvan Dâlbea (Unirea Alba Iulia)
Szekely (Internațional Curtea de Argeș)

Articol scris de: Sami Tamaș

03 Dec. 2008, 17:49 Seria 2
Pe aceeași temă