Proiectul Gaz Metan Severin, început în urmă cu trei ani s-a stins prematur. Astăzi este termenul limită de înscriere în Liga a II-a, dar oficialii de la malul Dunării nu vor avea niciun reprezentant la sediul FRF.
Deși se vehiculase și varianta formării unui nou club, pentru care s-ar fi putut găsi un loc vacant în eșalonul trei, factorii locali au renunțat la idee, iar Municipiul Drobeta – Turnu Severin nu va avea în sezonul 2013-2014 nicio echipă proprie. Iubitorii fotbalului din Mehedinți vor putea vedea însă la lucru echipa-fanion a Olteniei, Universitatea Craiova, care revine astfel pe arena de 20.000 de locuri, după 3 ani.
Craioveanul Gheorghe Frățică, președinte la CS Turnu Severin, a acuzat interesele obscure ale autorităților de la Dunăre, dar și managementul defectuos de la club. „Dacă nu au făcut niciun fel de demers până acum, cu siguranță nu se vor înscrie. Eu nu voi fi prezent la FRF, fiindcă nu mai am nicio treabă cu Severinul. Eu mă ocup acum de centrul de copii și juniori de la Depoul din Craiova. Păcat că s-a ajuns aici, însă nu poți face performanță în sport dacă singurul tău scop e cel electoral. Doar viceprimarul Screciu mi s-a părut că s-a mai zbătut să caute soluții pentru echipă. Pentru restanțe de câteva mii de euro, s-au pierdut peste 15 jucători pe care se puteau lua sute de mii de euro. Vreo 4 dintre ei au ajuns la Dinamo gratis. Nu se poate ca un oraș ca Severin să nu aibă o echipă proprie. Am citit că va juca Universitatea Craiova acolo, e un lucru foarte bun și sper să fie mai mult susținută de autorități, decât am fost noi. Le urez baftă”, a precizat Frățică
Severinul, campion la desființări
În ultimii trei ani, Severinul a desființat nu mai puțin de trei echipe de fotbal! În ianuarie 2010, FC Drobeta, patronată de Cristi Burci și Jan Ionică, era retrasă din eșalonul secund, din cauza faptului că n-a fost susținută și de factorii locali. Peste alte șase luni, Primăria Severin a înființat, în ultimul moment, FC Drobeta, în Liga a III-a, dar în ianuarie 2011 și noul club avea să se desființeze. Motivul? Oficialii de la malul Dunării au ajuns la vremea respectivă la un acord cu reprezentanții divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova, devenită ulterior Gaz Metan Severin, iar, de vara trecută, imediat după promovare, CS Turnu Severin.
În prezent, echipa a acumulat datorii de aproximativ 700.000 de euro și își va înceta activitatea. După retrogradare, oficialii de la Dunăre au demarat procedurile pentru intrarea clubului în insolvență, dar acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Mehedinți. „Severinul a ajuns oaia neagră în fotbalul românesc. Au desființat prea multe echipe și nu mai sunt văzuți cu ochi buni de FRF. Eu dacă știam că nu e sinceritate și că cei de la Severin aduc echipe în funcție de interesul electoral, nu mutam niciodată Gaz Metan CFR de la Craiova. Și acum regret decizia din urmă cu trei ani. Ne-am grăbit, fiindcă puteam face un proiect prin care să promovăm și cu autoritățile din Craiova”, a spus Frățică.
Articol scrie de Mircea OGLINDOIU
Foto: FB Drobeta Turnu Severin – un oras de legenda