Gloriile și suporterii Științei au „securizat” palmaresul

Marius ANGHEL 01 Aug. 2013, 15:35 Seria 2

Fotbaliști reprezentativi ai Universității Craiova au întâlnit o echipă a fanilor într-un meci special pe „Extensiv”

În același timp în care echipa lui Adrian Mititelu juca la Calafat amicalul cu FC Balș, o pleiadă de jucători exponențiali ai Științei au intrat pe terenul de pe „Extensiv” pentru a da o replică amicală unei echipe a fanilor din Bănie, reunită sub denumirea Asociația Suporterilor Olteni. Practic, a fost o întâlnire a celor care își revendică istoria și palmaresul Universității Craiova, cei care consideră că au dreptul să poarte însemnele Științei.

O parte dintre suporteri au avut onoarea să-și întâlnească idolii chiar pe gazon, ceilalți, câteva sute, i-au încurajat din tribune, cei mai mulți urmărindu-i în premieră pe cei care au clădit gloria alb-albastră. Startul a fost unul festiv, cu fumigene, torțe și scandări de genul „Știința suntem noi”, dar și bannere afișate împreună, de suporteri și foștii mari fotbaliști, precum „6 Cupe, 4 campionate, ale noastre-s toate” sau „Știința trebuie să renască”. Fanii și-au arogat astfel, alături de jucătorii care au așezat practic trofeele în vitrina clubului, palmaresul real al Universității Craiova, cel disputat intens în această perioadă de anumite persoane sau familii.

Nu a fost uitat căpitanul Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu, plecat în Cuba să se trateze de cancer pulmonar, pentru el fiind afișat mesajul „Alături de căpitan”. Jucători din mai multe generații de glorie ale Științei au dat curs invitației, începând cu „maximii” Cârțu și Tilihoi și continuând cu Emil Săndoi, Marian Bâcu, Pavel Badea, Silvian Cristescu, Victor Cojocaru, Dănuț Bica, Robert Vancea, Cornel Papură, Marius Iordache, Marian Calafeteanu, mulți dintre aceștia putând și banderola de căpitan al Științei în decursul anilor. Pe margine, „invocând” anumite probleme medicale, s-au aflat Costică Donose, Gabi Boldici, Mircea Irimescu sau Florin Șoavă.

Și echipa suporterilor a purtat amprenta „Maxima”, avându-l în componență pe fiul regretatului Sebastian Domozină. Deși scorul nu a interesat pe nimeni, victoria fiind evident a spiritului Științei, gloriile alb-albastre s-au impus cu 3-2.

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU

Marius ANGHEL 01 Aug. 2013, 15:35 Seria 2
Pe aceeași temă