Ieri s-a încheiat și perioada de transferuri pentru primele trei eșaloane valorice și, clar, la Fortuna Poiana Câmpina „nu s-a mai întâmplat nimic”. A fost liniște totală, chiar dacă antrenorul Stamate nu și-a reziliat contractul, nici antrenamente nu a mai făcut, pentru că nu a avut ce antrena.
De acum încolo, clar, o eventuală menținere pe firmamentul eșalonului secund ține de implicarea altor factori, pentru că Radu Călin – patronul care a „inventat” Fortuna – pare să fi abandonat fenomenul.
De fapt, „familia” formată din jucătorii care au găsit condiții de performanță la Câmpina (și în locațiile precedente unde a activat echipa) pare să fi fost prima care să fi „abandonat” proiectul Fortuna, pentru că jucătorii practic au „zburat” la primul semn de slăbiciune din partea clubului, deși, 99%, majoritatea dintre ei nu vor găsi condiții mai bune la noile lor echipe și nici nu vor câștiga mai mult!
Acum, pentru Fortuna mai rămâne doar șansa apariției unui alt om dispus să investească în fotbal, care să se „înțeleagă urgent” cu Radu Călin, ambele condiții nefiind deloc simplu de îndeplinit.
Din păcate, Fortuna este… aproape de final, la propriu. Mai lipsește o „hârtie” către FRF, singurul „amănunt” de care se leagă speranțele celor care nu au părăsit „corabia” – tot mai puțini la număr!
Articol scris de Marian Dima