ACU a suferit cea mai drastică înfrângere din acest campionat pe
terenul celor de la FC Bihor. Orădenii au înscris cinci goluri în
poarta nefericitului Florin Rusu, însă au mai ratat multe alte
ocazii. „Nu am luat niciodată atâtea goluri din
momentul în care am trecut la seniori. A fost un vis urât, am prins
cu toții o zi foarte proastă”, ne-a declarat portarul
celor de la ACU.
Chiar dacă a încasat cinci goluri, Florin Rusu nu poate fi
incriminat pentru niciuna dintre reușitele orădenilor.
„Nu am avut o vină clară, dar cu puțin noroc puteam să
evit două goluri, atunci când adversarii au scăpat singuri cu mine.
A fost o singură echipă pe teren, nu știu ce s-a întâmplat cu
noi”, a mai punctat fostul goalkeeper al „Bătrânei
Doamne”.
„Am vorbit înaintea meciului cu coechipierii, știam că
trebuie să fim atenți, să stăm bine în teren pentru că întâlnim o
echipă bună. De asemenea, la FC Bihor jucau foști colegi de-ai
noștri, cu care am promovat. Știam că vor să își ia revanșa, să ne
demonstreze că au valoare de liga a doua. În concluzie, a fost un
scurtcircuit, un vis urât”, a mai adăugat Rusu.
Runda următoare, ACU dă piept cu CSM Râmnicu Vâlcea pe teren
propriu, într-o partidă extrem de importantă în cursa pentru
evitarea retrogradării. „Acum trebuie să ne concentrăm
pentru etapa viitoare, trebuie să ne revanșăm. Avem o singură
variantă, victoria, orice alt rezultat ne scoate din lupta pentru
menținerea în liga a doua. Am preluat lanterna roșie și nu este
foarte plăcut. După acest meci stăm două etape, dar din unul luăm
trei puncte la masa verde. Cu încă o victorie cu Vâlcea, am avea un
moral mult mai bun. Altfel am aborda finalul
campionatului”, a încheiat Florin Rusu.
Sursa: Sport
Arad