Situația delicată prin care trece FC Brașov în aceste momente ar putea lua sfârșit în curând. Aflat în insolvență, rămas fără jucători și retrogradat în Liga 2, clubul transilvănean e tentant pentru unul dintre oamenii de afaceri ai orașului.
Ioan Neculaie, patronul „Steagului”, este deschis la negocieri, potrivit declarațiilor consilierului Romică Pașcu. „Am avut o discuție cu Ioan Neculaie și cu Vasile Dochița, președintele clubului, în care ne-a spus că este dispus să se așeze la masa tratativelor”, a spus Pașcu.
Concret, un grup de oameni de afaceri din Brașov, în frunte cu germanul de origine română Simon Maurer (foto mic), patronul companiei Maurer Imobiliare, și-au manifestat interesul pentru preluarea clubului brașovean, scrie Monitorul Expres.
Tatăl lui Gabi Tamaș e intermediarul discuțiilor
Același Romică Pașcu a detaliat subiectul în cadrul unei intervenții la SportTotalFM. „Ne-a anunțat Iosif Tamaș, tatăl lui Gabi Tamaș, că este dispus să se implice financiar la Brașov. Nu vine singur, ci cu alți doi oameni de afaceri din oraș. Am înțeles că există niște intenții foarte bune. Este vorba de domnul Maurer, poate se implică atunci și Primăria… Sunt convins că oamenii nu vor lăsa Brașovul fără echipă. Dacă reușesc să facă achizițiile de pe listă, FC Brașov va promova 100% în prima ligă”, a declarat Pașcu.
Maurer n-ar vrea ca meciurile să se joace sâmbăta
Negocierile dintre Ioan Neculaie și Simon Maurer se preconizează că vor avea loc la sfârșitul săptămânii, ambii oameni de afaceri fiind în aceste zile plecați în afara țării. „Maurer este plecat în vacanță în Antalya, împreună cu 50 de angajați de la Avangarden. Dânsului îi place fotbalul, este fan declarat al lui Bayern Munchen și atunci când are timp merge la meciurile bavarezilor. Chiar dacă Maurer este de religie adventist, iar condiția dânsului a fi ca echipa să nu joace sâmbătă, nu ar fi probleme, cel puțin pentru Liga a II-a, pentru că federația nu s-ar opune ca meciurile echipei să fie programate vineri și duminică. Problemele ar apărea în Liga I, unde televiziunile sunt cele care decid programarea meciurilor”, susțin sursele Monitorul Expres.
Fostul șef al Poliției Rutiere Brașov, favorit să fie noul președinte
Dacă Maurer și Neculaie vor ajunge la un acord în privința clubului, noul președinte al lui FC Brașov va fi Claudiu Tămîrjan, fostul șef al Poliției Rutiere Brașov. „Lui Tămîrjan îi place fotbalul, este legat sufletește de FC Brașov, iar în ultimii ani a fost o prezență constantă pe stadion. Faptul că Maurer îl cunoaște foarte bine pe Tămîrjan în care are mare încredere este un argument pentru numirea acestuia în conducerea clubului. Este un lucru normal ca patronul să-și aducă oamenii în care are încredere la începutul unui proiect de o asemenea anvergură”, susțin persoane din anturajul omului de afaceri brașovean, citați de Monitorul Expres.
Până în acest moment, FC Brașov a bifat trei transferuri pentru noul sezon de Liga 2. După Mugurel Buga (37 ani), „stegarii” i-au convins și pe Vlad Potecu (22) și Horia Popa (21) să se alăture lotului ce va fi antrenat de Cosmin Bodea.