Cadou de la Bănel

Loredana JUGLEA 13 Oct. 2008, 13:15 Seria 2
Cadou de la Bănel

Președintele executiv de la Minerul Lupeni, Nelu Demeter este cunoscut ca fiind un mare admirator al echipei Steaua București. Înainte să se implice în activitatea fotbalistică de la Minerul, Demeter era nelipsit de la meciurile echipei bucureștene. Și-a vopsit mașina în culorile clubului din Bulevardul Ghencea și și-a declarat admirația pentru fostul președinte MM Stoica. El însuși este un președinte non conformist și nu ezită să-i ajute pe jucătorii de la Minerul cu bani din propriul buzunar. Recent, Nelu Demeter a primit un cadou de suflet. Bănel Nicoliță, unul dintre jucătorii săi preferați de la Steaua, i-au făcut cadou un tricou cu semnăturile echipei. "Am fost foarte încântat de tricoul primit. Am primit multe asemenea tricouri de la echipa Steaua, dar parcă acesta m-a emoționat mai mult ca niciodată" , a declarat oficialul.

 

Ion Dumitra : „Unirea Urziceni este o echipă de bătut”

Ion Dumitra, cel mai tânăr antrenor din liga a doua așteaptă cu nerăbdare meciul din „16” – mile cupei României dintre Minerul Lupeni și Unirea Urziceni, de miercuri, de la ora 14.30. Antrenorul din Vale spune că jocul va fi unul greu, dar că echipa sa își va juca șansele. „Victoria din campionat ne-a descătușat și sper ca băieții să stea bine cu moralul pentru partida din Cupă. Meciul este unul greu, dar nu imposibil Orice echipă poate fi bătută chiar și Unirea Urziceni. S-au mai văzut echipe mici să bată echipe mari. Chiar dacă pentru noi are prioritate campionatul vom da totul pe teren. Eu spun că depinde și de noi rezultatul final. Mai cred că echipa lui Dan Petrescu nu este una dintre formațiile care vor veni cu nasul pe sus, că atunci va fi nasol. Nu au voie să ne trateze așa”,a spus tehnicianul.

Jucătorii Minerului nu vor intra în cantonament înaintea acestui joc. „Nu facem cantonamente la meciurile de acasă decât la cele din deplasare”,a mai adăugat Dumitra.

Loredana JUGLEA 13 Oct. 2008, 13:15 Seria 2
Pe aceeași temă