ACU a trăit o mare deziluzie la Pitești. Arădenii au pierdut
partida cu FC Argeș în minutul 89, la capătul unei partide în care
și-a construit câteva ocazii bune de a marca. „A fost o
înfrângere foarte frustrantă, a venit această înfrângere după cel
mai bun joc al nostru din campionat. Am dominat la toate
capitolele, am avut ocazii mari cât pentru trei meciuri. Am nimerit
de două ori bara, Magdaș a ratat pe final o ocazie bună, în timp ce
ei au avut doar două oportunități. Dar, așa se întâmplă în fotbal,
am primit golul în urma unei mingi înalte. A fost și o lipsă de
comunicare între portarul nostru și doi fundași. Ei nici nu mai
sperau să înscrie, la cum s-a desfășurat jocul. Și dacă se termina
egal, eram foarte supărați, vă dați seama cum suntem după
înfrângere. Însă, nu avem ce face, capul sus și mergem
înainte”, a punctat Costel Bogoșel.
Pe lângă înfrângere, cei de la ACU au mai primit o veste rea.
Mureșul Deva a bătut-o pe Arieșul Turda cu 3-2 și a trecut peste
gruparea arădeană în clasament. „A fost un rezultat
surprinzător, însă nu trebuie să ne uităm doar la ce fac
contracandidatele noastre. Noi trebuie să ne facem treaba și să
câștigăm punctele puse în joc, nu să vedem ce fac alții. Dacă
reușim să ne facem treaba, ne vom salva singuri de la retrogradare.
Sunt convins că asta se va întâmpla dacă ne vom întoarce cu punct
sau puncte de la Deva”, mai crede antrenorul
principal al „studenților”.
Sursa: Sport
Arad