Costel Bogoșel spune că atmosfera din lot este una bună, după
înfrângerile cu UTA și FC Argeș. „Trebuie să trecem
peste aceste eșecuri. E firesc ca doamna Onu să fie supărată. La
fel suntem și noi, antrenorii și jucătorii”, a
recunoscut antrenorul principal de la ACU Arad.
În vederea jocului de la Slatina de sâmbătă, Bogoșel are din nou
importante absențe din lot. Nicolau, Petrescu, Dragoș și Vlad au
șanse mici de a prinde lotul, toți cei patru absentând în această
săptămână de la antrenamente. În schimb, Daniel Lupașcu a scăpat de
durerile lombare și s-a pregătit la capacitate maximă în cele trei
antrenamente de până acum. „Pe Lupașcu voi conta sigur
la Slatina. Pe ceilalți patru nu cred că mă voi putea
baza”, mai spune tehnicianul grupării din Aradul
Nou.
În aceste condiții, e foarte probabil că Bogoșel va fi nevoit să
joace la Slatina într-o formulă cu doi închizători.
„Bogdan Onu a fost în lot de patru etape. Din punct de
vedere medical e apt”, a recunoscut antrenorul de la
ACU. Cert este că președintele executiv a declarat că Zeno Bundea
are nevoie de un „spate” care să-l ajute la faza defensivă, iar
apariția în teren a lui Bogdan Onu, cunoscut ca un „măturător” la
mijlocul terenului, ar putea constitui o soluție utilă.
„Eu mă simt bine acum. Nu știu dacă voi fi titular la
Slatina. Asta știe doar antrenorul”, a spus Bogdan
Onu. Cert este că a trecut un an de la ultimul meci oficial al
mijlocașului de la ACU, știut fiind faptul că în 3 noiembrie 2009 a
fost operat de fractură de rotulă.
Altfel, Costel Bogoșel a avut marți o zi plină de vizionări de
meciuri. Mai întâi a văzut la lucru pe Voința Sibiu în partida cu
FC Timișoara, iar seara a cules date despre Alro Slatina, adversara
de sâmbătă a studenților. „Vom întâlni o echipă foarte
bună. Eu le-am spus în această săptămână fotbaliștilor mei că, dacă
nu vom fi concentrați la joc, avem șanse să pierdem orice
întâlnire. ACU e o echipă, în opinia mea, care poate câștiga în
fața oricărei formații, dar la fel de bine poate pierde dacă nu e
motivată și concentrată”, a concluzionat Costel
Bogoșel.
Sursa: observator.info