Următoarea adversară a Bătrânei Doamne are o problemă mare în
fața porții – n-a mai înscris din etapa a 12-a, jucată pe 13
noiembrie, atunci când a învins acasă ACSMU Poli Iași.
Deși e condusă de un fost atacant, Florin Fabian, Arieșul Turda a
fost de-atunci sterilă în fața porții: 0-2 la Sibiu, 0-0 cu ACU,
0-1 la Mioveni, 0-0 la Oradea, 0-0 cu Vâlcea și 0-0 la Alba Iulia.
A stat cu Lupeni și a marcat doar virtual, cu Silvania.
Totuși, Fabian a remarcat că echipa sa e neînvinsă în retur și a
afirmat că speră să se descătușeze sâmbătă, în confruntarea cu UTA.
„Inspirația în fața porții și forma sportivă și-au spus
cuvântul, dar să nu uităm că am obținut două rezultate bune la
Oradea și Alba Iulia. În ultimul meci ne-am creat ocazii clare de a
marca, iar în ultimul minut de joc am lovit transversala. Sper ca
Tilincă să revină la forma care l-a consacrat, pentru că vor apărea
și victoriile. Cel mai important meci e întotdeauna următorul.
Pentru noi urmează cel cu Aradul. Sunt convins că vom sparge gheața
sâmbătă, cu UTA, vom marca și ne vom impune”, a
comentat antrenorul Arieșului, care a evoluat și la UTA în urmă cu
aproximativ un deceniu.
Arieșul Turda e pe locul 8 în seria B, cu 21 de puncte.
Sursa: Sport Arad