„Apărarea a fost varză”

06 Apr. 2010, 12:45 Seria 2

Directorul de imagine al formației Fortuna Covaci, Octavian
Stăncioiu, este nemulțumit de înfrângerea înregistrată de elevii
lui Remus Steop, 1-3, în fața echipei Universitatea Cluj.

Oficialul formației timișene a declarat că rămâne în continuare
optimist în privința șanselor de salvare de la retrogradare și
speră ca, în sezonul următor, Fortuna să fie una dintre formațiile
de frunte ale eșalonului secund.

„Nu am reușit să producem surpriza, am ratat din nou
șansa de a intra în liniște. Ne jucăm în continuare șansa de a
scăpa de retrogradare. Ne-a lipsit ceva, nu am avut șanse și nu am
avut vână. Apărarea a fost varză. Am mai avut șanse de a înscrie,
însă le-am irosit. În repriza a doua ne-am tăiat de tot. Speram ca
în etapele următoare, care pe hârtie sunt mai ușoare, să câștigăm.
După aceea vedem ce va fi. Lupta va fi strânsă, atât la promovare,
cât și la retrogradare. Noi avem speranțe mari, cu toate că în
Sâmbăta Mare nu am reușit să scoatem un rezultat bun. Trebuie să
îți propui foarte mult ca să reușești mult. Am fost la Cluj, am
jucat fotbal și am pierdut cu 3-1. Este onorabil, dar nu e destul,
noi vrem mai mult. Vrem să ne salvăm, iar la anul – de ce nu – să
avem rezultate foarte bune, să fim printre echipele fruntașe din
Divizia B”
, a declarat Octavian Stăncioiu, în cadrul
emisiunii „Fotbal la
matineu”
.

„În iarnă s-a făcut o remaniere destul de amplă a lotului. Ne dorim
luptători adevărați, oameni de caracter și care să știe cu mingea,
ca degeaba aduci atleți sau oameni de comando. Nu avem mulți bani,
dar frații Macavei, cei care se ocupă de club, reușesc să îi
drămuiască așa cum trebuie”
, a mai spus oficialul
grupării din Covaci.

06 Apr. 2010, 12:45 Seria 2
Pe aceeași temă