A început demolarea emblematicului stadion al Universității Cluj

Vlad MĂCICĂȘAN 20 Nov. 2008, 21:19 Seria 2

După 47 de ani, arena care a găzduit principalele evenimente sportive ale Clujului dispare sub roțile excavatoarelor.

„Mă simt ca și când m-aș despărți de copilul meu, care ar trebui să plece în armată”, au fost cuvintele președintelui de la „U“ Cluj, Remus Câmpeanu, când primele bucăți din tribuna a doua a stadionului au fost dărâmate. Este omul care suferă poate cel mai mult. A fost de față în 1961, când s-a finalizat actuala arenă. A jucat și a antrenat pe „Ion Moina” și parcă nu-i vine să creadă cum tribunele de unde veneau odinioară ovațiile suporterilor ajung doar o grămadă de moloz. „Îmi amintesc când am venit pe acest stadion, în anul 1960, și m-am înscris la «U» Cluj. Iată că am ajuns să văd cum se dărâmă stadionul”, povestește, cu tristețe, Câmpeanu.

Finala Champions League, pe „Moina”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a dezvăluit visele legate de noua arenă. „În patru-șase luni vom finaliza demolarea stadionului, iar în primăvară sper să începem construirea noii arene. Următorul stadion o să fie cel mai frumos din țară. Vrem să cerem la UEFA să găzduim o finală de Cupa Uefa sau Champions League pe noua arenă. Vom cere chiar de anul viitor acest lucru”, a declarat Alin Tișe.

Interesant este că ar putea fi a doua finală de cupă europeană găzduită de România, după ce bossul UEFA, Michel Platini, a asigurat Bucureștiul de organizarea finalei Cupei UEFA 2012.

Istoria stadionului „Ion Moina”

„Stadionul Orașului”, cum s-a numit prima arenă a Clujului, a fost inaugurat în 1911, într-un meci cu Galatasaray, și avea o tribună din lemn care putea găzdui 1.500 de spectatori. Autoritățile locale au luat această decizie după ce atletul clujean Somody a câștigat medalia de argint la Olimpiadă, în 1908. În 1961, stadionul a fost refăcut în actualul format. Noul „Stadion Municipal” a fost construit în formă de potcoavă în cinstea Universității Cluj, iar capacitatea era de 28.000 de locuri. De atunci arena nu a suferit modificări majore. Recordul de asistență a fost atins la o partidă cu Steaua București, în 1986, 30.000 de spectatori.

Din retur, pe Clujeana sau RATUC

Partida cu Mureșul Deva va fi ultimul joc disputat de „U” Cluj pe „Ion Moina”. „Luăm în calcul variantele terenurilor de la «Clujeana», «RATUC» sau chiar «Dromex» pentru retur. Indiferent ce vom alege, vreau să refacem gazonul și să construim o tribună de 1.500 de locuri până la primăvară”, a declarat Mărginean.

"Mă cuprinde o tristețe mare, deși este un moment care ar trebui să ne bucure" – Remus Câmpeanu, președinte „U” Cluj
 

Vlad MĂCICĂȘAN 20 Nov. 2008, 21:19 Seria 2
Pe aceeași temă