Viitorul Pandurii se menține între primele șase echipe ale campionatului Ligii a 2-a și după etapa a 13-a. Gorjenii au făcut un egal pe terenul celor de la Turris Oltul, 0-0, scor care l-a mulțumit pe antrenorul Flavius Stoican, după cum a afirmat la interviurile de la final.
”Principalul” a considerat, în primul rând, că ambele echipe au avut ocazii importante de gol și că rezultatul de egalitate e unul echitabil. Referitor la echipa sa, Flavius Stoican a afirmat că este mulțumit de punctul în care se află, mai ales că Viitorul Pandurii se bazează pe jucători tineri.
Gorjenii și-au schimbat strategia, iar după rezultatele bune din ultimul timp speră și la un loc de play-off.
”Au fost situaţii de gol şi de o parte şi de cealaltă. Am întâlnit o echipă care are în componenţă jucători buni, o echipă care îşi doreşte promovarea. Noi suntem o echipă tânără care vrem să creştem de la meci la meci. Tratăm fiecare joc foarte atent. Dacă rezultatele şi jocul nostru ne propulsează să fim în primele şase, luptăm până la capăt.
Pe mine mă interesează ca aceşti băieţi să aibă continuitate în evoluţie şi să crească. Astăzi, am fost o echipă care a dat dovadă de maturitate în ultimele minute. Eugen Trică este un prieten vechi, m-a primit aşa cum se primeşte un oaspete”, a declarat Stoican, citat de Gorjeanul.
Flavius Stoican le-a transmis starea de spirit optimistă și jucătorilor, lucru confirmat de fundașul Alexandru Băican, unul dintre cei mai utilizați fotbaliști în acest sezon. A evoluat în 10 din cele 12 meciuri disputate de Viitorul Pandurii în campionat și a recunoscut că în vestiar se vorbește din ce în ce mai mult despre o poziție de play-off la finalul sezonului regular.
“Sunt mulţumit de parcursul pe care l-am avut şi de faptul că am jucat în multe meciuri. Am lipsit doar în două partide din cauza coronavirusului. Suntem într-o formă bună, dar puteam avea şi mai multe puncte, astfel încât să fim şi mai bine clasaţi.
Avem condiţii bune la Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi mă bucur că avem ocazia să jucăm pe un stadion frumos. Păcat că nu au acces spectatorii. Cred că putem să prindem play-off-ul şi avem încredere în noi. Acesta este obiectivul”, a spus Alexandru Băican pentru Sportul Sălăjean.
Viitorul Pandurii e pe locul 6 în Liga 2, după ce a acumulat 20 de puncte în 12 meciuri. Diferența de liderul U Craiova 1948 SA este de patru puncte, iar față de locul 7, primul care nu asigură prezența în play-off, Farul, este făcută de golaveraj.
Viitorul Pandurii mai are două meciuri în acest an în Liga 2, cu Concordia Chiajna acasă și cu CS Mioveni în deplasare.
Foto: FC Turris Turnu Măgurele și Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-13-sapte-meciuri-incep-la-ora-1100-cele-trei-echipe-clasate-pe-podium-joaca-in-deschiderea-rundei-19158679
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-turris-oltul-doar-egal-la-debutul-lui-eugen-trica-pe-banca-tehnica-reactia-antrenorului-dupa-0-0-cu-viitorul-pandurii-si-cum-vede-lupta-la-promovare-19159052
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/programul-meciurilor-16-imilor-cupei-romaniei-scm-gloria-buzau-joaca-in-incheiere-cu-fcsb-u-cluj-farul-dunarea-calarasi-si-concordia-printre-echipele-netelevizate-19158369