VIDEO | Turris Oltul, doar egal la debutul lui Eugen Trică pe banca tehnică. Reacția antrenorului după 0-0 cu Viitorul Pandurii și cum vede lupta la promovare

Andrei PASCU 22 Nov. 2020, 12:31 Liga 2

Eugen Trică a debutat pe banca echipei Turris Oltul cu o remiză, 0-0 cu Viitorul Pandurii pe teren propriu, în etapa a 13-a din Liga 2. Formația din Turnu Măgurele s-a confruntat în ultima perioadă cu mai multe cazuri de COVID-19 și a avut un lot destul de subțire pentru partida cu gorjenii.

Din acest motiv, Eugen Trică a declarat la finalul confruntării că este mulțumit cu punctul obținut de Turris Oltul în primul său meci ca antrenor. A scos în evidență faptul că jucătorii au evoluat bine, punând în aplicare cele câteva aspecte pe care le-a cerut în ședințele de pregătire de până acum.

Eugen Trică: ”Sunt mulțumit de atitudine, au avut determinare” 

Trică speră ca situația celor aflați în izolare pentru că au contractat coronavirusul să se rezolve cât mai repede, să fie declarați vindecați pentru că își dorește victoria în partida următoare, cu CSM Slatina.

Băieții au muncit. Au intrat puțin temători, dar după și-au revenit, au început să paseze, să facă tot ce am vorbit la antrenamente. Sunt mulțumit de atitudine, au avut determinare. Păcat că la acele două șanse, nu a intrat mingea în poartă, dar au avut și ei o ocazie foarte periculoasă în minutul 80 și ceva.

Asta e, sunt mulțumit de rezultat. Să sperăm că revin și ceilalți care au fost în izolare. Sper să mă bazez pe ei pentru următorul meci, cel cu CSM Slatina. Vor fi destul de multe meciuri în perioada asta, de aceea îmi doresc foarte, foarte mult să am câte 20 de jucători în lot pentru fiecare meci. Mai departe, sperăm să câștigăm acele meciuri.

(N.r. – Cum a fost duelul cu Flavius Stoican?) A fost un duel normal. Ne-am ciondănit prietenește în timpul jocului, dar cred că și el este mulțumit de această remiză. Oricum, fiecare își dorea să câștige, a declatat Eugen Trică pentru Oltenia TV.

Eugen Trică, despre lupta la play-off: ”Sunt rezultate surpriză etapă de etapă” 

În ceea ce privește obiectivul echipei, subiect abordat și după meciul cu Viitorul Pandurii, Trică a declarat că a vorbit cu conducerea despre prinderea unui loc de play-off. Abia apoi, dacă acest lucru se va întâmpla, se va discuta și despre ocuparea unei poziții promovabile în Liga 1 la finalul campionatului.

”Acesta e primul obiectiv, să ajungem în play-off. Mai departe vom vedea ce se va întâmpla. Mai sunt patru meciuri, trei în campionat și unul în Cupa României. Îmi doresc să avem tot lotul valid.

Sunt rezultate surpriză etapă de etapă. Universitatea Cluj nu își revine. În opinia mea nimeni nu s-a distanțat. Și Craiova are sincope, în ultimele patru meciuri nu a reușit să-și adjudece victoria. Nu vreau să comentez ce se întâmplă acolo prea mult. Am fost acolo, a fost o perioadă frumoasă, dar ei știu cel mai bine cum gestionează situația”, a completat Eugen Trică.

Turris Oltul, la trei puncte de locul 6 

Turris Oltul este în acest moment la numai trei puncte de ultimul loc de play-off. Formația din Turnu Măgurele se situează pe poziția a 11-a, cu 17 puncte în 12 meciuri. Pe locul 6 se află chiar adversara de sâmbătă, Viitorul Pandurii, cu 20 de puncte după 12 partide.

Turris Oltul joacă miercuri 25 noiembrie în etapa a 14-a din Liga 2, cu CSM Slatina, în deplasare. Tot sâmbătă, oltenii au fost învinși de Pandurii cu 2-1 și ocupă locul 19 în Liga 2.

Foto: FC Turris Turnu Măgurele 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-13-sapte-meciuri-incep-la-ora-1100-cele-trei-echipe-clasate-pe-podium-joaca-in-deschiderea-rundei-19158679

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-florin-matache-inca-sub-contract-cu-turris-oltul-are-restante-salariale-si-intelegerea-nu-s-a-incheiat-am-clauza-de-reziliere-dar-las-de-la-mine-ce-i-a-transmis-condu-19158637

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-a-facut-primul-transfer-dupa-numirea-la-turris-oltul-a-adus-un-fundas-de-22-de-ani-19158347

Andrei PASCU 22 Nov. 2020, 12:31 Liga 2
Pe aceeași temă