CF Brăila a organizat joi, la prânz, o conferință de presă în care a prezentat situația echipei la finalul turului de campionat al Ligii 2. Au participat principalul sponsor, Florin Cârligea, președintele Valentin Avramescu, vicepreședinte Vasile Popa, antrenorul Alin Pânzaru și căpitanul Sorin Frunză.
Cu acest prilej, Valentin Avramescu a precizat că, exceptând ultima etapă, înfrângerea cu 1-4 de la Balotești, rezultatele din acest sezon competițional ale echipei sunt mulțumitoare. După 12 runde desfășurate în Liga 2, CF Brăila se află pe locul 6 în Seria I, ultimul care asigură prezența la play-off, și are acumulate 16 puncte, afându-se la egalitate cu Unirea Slobozia (locul 5) și Gloria Buzău (locul 7).
„Din punctul nostru de vedere, al conducerii, pot spune că, exceptându-l pe cel din ultima etapă, rezultatele sunt mulțumitoare. Rezultatul din ultima etapă m-a întristat, m-a bulversat pot spune, poate sunt și alte aspecte privind acest eșec, noi vom analiza situația în detaliu. Dealtfel în această iarnă vom face o analiză punctuală și vom încerca să eliminăm greșelile făcute. Ne vom întări pe posturile deficitare ca să ne îndeplinim obiectivul, clasarea între primele șase formații”, a explicat Valentin Avramescu.
Pânzaru: „Puteam fi pe podium”
Alin Pânzaru a menționat la rândul său că gruparea de la Dunăre este în grafic, dar că putea fi în acest moment chiar pe podium, o poziție în conformitate cu valoarea lotului.
„Din punct de vedere sportiv, echipa se află în grafic, dar, din păcate, am pierdut puncte care ne puteau clasa pe o poziție mult mai adevărată de valoarea lotului, care ne poate face să sperăm la o poziție mai apropiată de podium. Important este ca echipa să aibă liniște și să nu mai treacă prin ceea ce a trecut anul trecut, iar din punct de vedere numeric și valoric echipa este sub cea de anii trecuți. Fotbalul ne arată etapă de etapă o altă față, iar lejeritatea cu care am tratat acțiunile în cele două careuri, în unele partide, ne-au privat de rezultate mult mai bune. Sper ca în următoarele patru partide să adunăm punctele necesare pentru a ne consolida poziția actuală care ne conferă posibilitatea de a evolua în a doua parte a campionatului, la turneul play-off”, a spus Alin Pânzaru.
Frunză: „După meciul de la Balotești o fost o atmosferă ca de înmormântare”
Căpitanul echipei, Sorin Frunză, a spus că după eșecul de la Balotești nu s-a putut înțelege nimeni cu el trei zile, supărarea fiind foarte mare pentru înfrângerea în fața unei echipe din subsolul clasamentului, care în tot turul de campionat obținuse o singură victorie. Frunză a spus că îi este rușine pentru ceea ce s-a întâmplat la Balotești și că toți colegii săi sunt demoralizați, dar speră ca până la ora meciului cu Slobozia echipa să-și recapete moralul.
„Cu un om în plus am pierdut într-un mod rușinos la Balotești, nu ne așteptam la așa ceva. A fost o săptămână urâtă cu o atmosferă ca de înmormântare. Probabil că în viața oricărei echipe există fluctuații, mai ales la una formată în această vară. Dar nu caut scuze, acum trebuie să ne mobilizăm, să câștigăm cu Unirea Slobozia și să facem uitat acel eșec”, a declarat Sorin Frunză.
Alin Pânzaru a vorbit și despre situația lotului, precizând că Petean mai are o etapă de suspendare, iar Ndigwe vine după o accidentare mai serioasă, la fel ca și Necoară, care revine după o suită de accidentări. În ceea ce-i privește pe Francis Agbleta și Alin Comănescu, pe aceștia nu va putea conta cel puțin până în primăvară.
Avramescu: „În iarnă se va face o analiză individuală”
În final, președintele clubului a vrut să avertizeze și public jucătorii că-i așteaptă o iarnă grea, în care se va face o analiză individuală și se vor lua măsuri. Totuși, Valentin Avramescu și-a reamintit de situația prin care a trecut în vară, la începutul campionatului, și le-a mulțumit încă o dată fotbaliștilor care au acceptat noile conduții impuse la CF Brăila.
„Le-am spus-o și jucătorilor, dar o fac și în public. În iarnă se va face o analiză individuală, punctuală împreună cu ei, bineînțeles, și vedem ce putem face. E clar că nu totul este în regulă la momentul ăsta, dar, trebuie să recunosc, să nu uităm condițiile din care am plecat. În vară, cu frământările de rigoare, cu semnarea noilor contracte, cu explicatul și le mulțumesc pe această cale tuturor jucătorilor că au înțeles transformarea lor în PFA-uri, ceea ce este un pas înainte, la momentul actual. Să sperăm că lucrurile vor evolua din ce în ce mai bine. Noi oricum, voiam să accentuez, la acest moment rezultatele sunt mulțumitoare, sperăm să eliminăm greșelile și, de ce nu, să fim acolo sus pe un loc în clasament”, a mai spus Valentin Avramescu.
Sâmbătă, de la ora 11:00, CF Brăila joacă pe teren propriu împotriva echipei Unirea Slobozia.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: Pro Brăila