Inacio Miguel (24 de ani), fundașul central al Universității Cluj, a fost convocat la naționala Angolei, pentru meciurile cu reprezentativele similare ale statelor Mozambic și Guineea Bissau. Apărătorul central de 1.81 m poate debuta sub ”steagul” țării sale, întrucât până acum nu are vreun meci la activ. Partidele sunt programate pe 11 și 13 octombrie.
Universitatea Cluj nu a contat pe Inacio Miguel în meciul din cea mai recentă etapă din Liga 2, cu Pandurii. Tocmai datorită/ din cauza convocării nu a fost utilizat de antrenorul Costel Enache. De altfel, ardelenii nu l-au folosit nici în confruntarea din Cupa României de joi, cu Unirea Dej, dar trebuie să găsească altă variantă și pentru următorul duel din Liga 2.
În etapa a 7-a din campionat, ”U” Cluj evoluează în deplasare cu Turris Oltul, pe 12 octombrie, iar partida Angolei cu Mozambic este programată o zi mai târziu, pe 13 octombrie.
”Jucătorul nostru, Inacio Miguel, a fost convocat în premieră la reprezentativa Angolei.
Fundașul va face parte din lot pentru cele două meciuri de pregătire pe care angolezii le vor disputa împotriva celor din Guineea Bissau (11.10.2020) și contra echipei naționale a statului Mozambic (13.10.2020).
Succes, Inacio!”, precizează FC Universitatea Cluj.
Inacio Miguel a fost utilizat în patru meciuri din actuala stagiune, fiind pe teren în confruntările cu Aerostar Bacău, ASU Poli, SCM Gloria Buzău și Unirea Slobozia, toate din campionat.
Universitatea Cluj putea să mai dea un jucător la meciurile naționalelor, chiar pentru România. Fundașul central Gabriel Tamaș era în vederile selecționerului Mirel Rădoi, dar nu a mai ajuns la lot din cauza accidentării suferite chiar în prima etapă, cu Aerostar Bacău, în urma căreia a fost nevoit să se opereze la genunchi.
Informația cu privire la convocarea lui Gabriel Tamaș, în cazul în care nu ar fi avut această problemă medicală, a fost oferită de Daniel Stanciu.
”Tamaș ratează a doua oară într-o lună convocarea la echipa națională. De ce să nu se poată din Liga 2? El era pe listă când s-a accidentat. Luna trecută, la convocare era pe listă. Era o soluție, că tot discuta cu cei din stafful echipei naționale. Doar că e în perioada de recuperare, sper ca într-o săptămână, două să poată juca. Sută la sută era la echipa națională, dacă era apt fizic”, a spus Daniel Stanciu, în emisiunea Fotbal Look.
Foto: FC Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/liga-3/lecce-si-a-luat-trei-tineri-jucatori-romani-de-la-uta-u-cluj-si-sr-brasov-astept-cu-nerabdare-sa-ajung-in-italia-si-sa-incep-munca-la-noua-mea-echipa-19151532
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-turul-3-acso-filiasi-pandurii-se-joaca-acum-unirea-dej-u-cluj-incepe-la-ora-1730-19151516
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mirel-radoi-pregatea-surpriza-pentru-islanda-a-vrut-sa-l-aduca-din-liga-2-pe-gabi-tamas-dar-fundasul-s-a-accidentat-era-in-lot-19151472