Petrolul a fost lovită în plin de pandemia de COVID-19, chiar înaintea startului în play-off-ul Ligii 2, înaintea meciului cu UTA, de la Arad. Șase jucători, Younes Hamza, Serge Ekollo, Armando Vajushi, Ștefan Bărboianu, Alberto Olaru și Adrian Nicolae, au fost depistați pozitiv, iar antrenorul Costel Enache a fost nevoit să găsească alte soluții, majoritatea de la centrele de copii și juniori. A venit însă o veste bună pentru ploieșteni, cu câteva zile înaintea meciului cu Turris Oltul, de marți.
Conform DigiSport, atacantul Younes Hamza și-a revenit și va putea evolua în meciul cu echipa din Turnu Măgurele. După cele două săptămâni în care a stat izolat de colegii săi, atacantul a efectuat în aceste zile nu mai puțin de trei teste de COVID-19. Toate au arătat că virusul nu mai este prezent în corp și se poate întoarce la antrenamente.
Joi, băieții lui Costel Enache s-au întors la antrenamente, după meciul cu UTA de la Arad. Antrenorul face ultimele reglaje înaintea meciului cu Turris Oltul, din etapa a treia, care poate fi decisiv în ceea ce privește șansele la promovare.
”Nicio zi de pauză! După un periplu de patru zile în vestul țării, „lupii” s-au întors, joi după-amiază, acasă, reluându-și programul de pregătire de la Ploiești. Marți, 21 iulie, de la ora 21.00, avem cea de-a treia finală pentru promovare: Turris-Oltul Tr. Măgurele vs FC Petrolul Ploiești”, se arată pe pagina de Facebook a Petrolului.
Despre importanța acestui meci a vorbit și Costel Enache, chiar după confruntarea cu UTA Arad. Recunoștea că toate cele cinci etape din play-off sunt adevărate finale, dar următoarea este extrem de importantă, pentru ca Petrolul să mai păstreze șanse la primele două locuri sau la poziția a 3-a, care duce la baraj.
”Cu toții am declarat în cor că, de fapt, acest play-off este format doar din finale pentru noi. Dar la noi chiar a devenit o finală următorul meci, cu Turris”, spunea Costel Enache.
Așadar, după jucarea a două partide din play-off, Petrolul se află pe locul 4, cu 21 de puncte. Este la 5 puncte de liderul UTA și la trei de Turris Oltul, ocupanta locului 2 și viitoarea adversară. Ploieștenii sunt la egalitate cu Rapid și CS Mioveni, aceștia din urmă având un meci mai puțin disputat. Pe ultimul loc se află Campionii FC Argeș, cu 20 de puncte, dar tot cu un meci mai puțin jucat.
În ultimele trei runde, Petrolul merge la Turnu Măgurele, pentru duelul cu Turris Oltul, primește vizita celor de la Campionii FC Argeș și în ultima etapă se deplasează pentru confruntarea cu CS Mioveni.
Fotbalul românesc a avut de suferit, în ultimele săptămâni, de mai multe de focare de COVID-19. Numai în Liga 2 au fost până acum două, la Petrolul și la Campionii FC Argeș, iar îngrijorarea e mare nu numai în rândul echipelor, ci și în rândul oficialilor statului. Ultimul caz a fost depistat în rândul jucătorilor de la Pitești, pe 14 iulie. Meciul pe care îl aveau programat în seara zilei respective, în play-off, a fost reprogramat, așa cum s-a întâmplat și în prima etapă, cu Petrolul.
Foto: Răzvan PĂSĂRICĂ/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/solutia-inaintata-de-ionut-stroe-pentru-ca-pandemia-sa-nu-mai-afecteze-fotbalul-romanesc-mai-sunt-putine-meciuri-imi-doresc-mult-ca-toate-competitiile-sa-se-termine-pe-teren-19139702
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-sanse-mai-are-petrolul-la-promovare-valeriu-rachita-e-sceptic-posibilitatea-s-a-diminuat-e-de-maxim-30-la-suta-fostul-fotbalist-a-ironizat-turris-oltul-sa-promoveze-19139626
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-ramane-cu-regrete-dupa-remiza-cu-uta-plecam-doar-cu-un-punct-care-inca-ne-mai-tine-matematic-in-sanse-cine-e-starul-la-petrolul-cum-trece-echipa-p-19139558