Unirea Slobozia, ținută în șah pe teren propriu de Poli Timișoara, după un meci de ”moartea pasiunii”

Anda DELIU 23 Oct. 2022, 13:58 Liga 2

Unirea Slobozia și Poli Timișoara au remizat la scorul de 0-0, în meciul jucat duminică dimineață, unul destul de sărac în ocazii, mai ales în prima repriză.

Un punct relativ bun pentru timișoreni, care sunt în reconstrucție, dar prea puțin pentru pretențiile Sloboziei, după o săptămână în care antrenorul Costel Enache a resimțit probleme cu inima, pe fondul stresului.

Primă repriză slabă. Unirea putea primi penalty

Poli a stat bine în defensivă în prima repriză și, astfel, a putut bloca atacurile oricum lente ale echipei ialomițene. Cu o defensivă supra-aglomerată, elevii lui Costel Enache au găsit arareori drumul spre poartă. Totuși, lucrurile puteau fi altfel după prima ocazie, din minutul 13. Toma a centrat, un coechipier a reluat cu capul, iar Germinio a oprit mingea cu brațul în propriu careu. Arbitrul Mavriche nu a acordat însă nimic.

Peste cinci minute, Poli a avut o ocazie bună. Popescu a scăpat singur spre poartă, dar a tras pe corpul timișoreanului Contra, portar ajuns acum în județul Ialomița.

Deși Unirea a avut posesia covârșitoare, Timișoara a avut o a doua ocazie periculoasă, chiar înainte de pauză. Oanea a reluat prima dată în portar, iar apoi, reprimind mingea, a tras bine, dar Perju și-a salvat echipa de la încasarea golului.

Echipa din Slobozia a dominat steril în repriza a doua. Enache, tot mai nervos

Poli nu a avut altă partitură tactică în repriza a doua, astfel că tot dominarea Sloboziei s-a perpetuat, și tot steril. Timișoara nu a mai reușit să scape pe contraatacuri periculoase și s-a mulțumit să se apere pentru un punct care îi este, totuși, util, în perspectiva în care se află în partea inferioară a clasamentului.

În minutul 74, Golda a căzut în careu și a cerut penalty, fază la care Toma a tras peste. Pe măsură ce meciul se apropia de final, arbitrul a fost nevoit să dea tot mai multe cartonașe galbene, inclusiv pentru antrenorul Costel Enache.

Cu timișoreanul Golda vârf, Unirea nu a reușit să aibă vreo execuție cu care să-l învingă pe Murariu. Ultima ocazie mare a fost chiar în minutul 90, cu o ”foarfecă” slabă a lui Dinu în contul gazdelor, care se mulțumesc doar un egal în această etapă a 11-a. Echipa bănățeană este la a doua remiză consecutivă.

UNIREA SLOBOZIA – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-0

Unirea Slobozia: M. Contra – Dorobanțu (Boțogan 46′), I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Cruceru (Prejmerean 64′), Ekollo (Ibrian 46′) – Rob. Silaghi (Bolohan 71′), Coadă, Afalna – Cip. Rus (Golda 64′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – Mih. Lemnaru, Ben Levy, Gab. Lazăr
Antrenor: Constantin Enache

Poli Timișoara: R. Murariu – D. Radu (cpt.), Bocșan, Germinio, Taub – Bîrnoi (Tudoran 82′), Pureca (D. Olariu 82′), Sil. Pană, Oanea (D. Benzar 60′) – P. Popescu (Mudrazija 75′), Rz. Milea (Ignea 60′)
Rezerve neutilizate: Isvoranu – Mada, Bakoș
Antrenor: Octavian Benga

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa). Arbitru central: Sergiu Mavriche (Bacău). Arbitri asistenți: Mihăiță Necula (Bucureşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Arbitru de rezervă: Florin Adrian Sava (Vânători – Galaţi). Observator de arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).

Cu 16 puncte, Unirea Slobozia rămâne pe locul 6 momentan. Runda viitoare va avea o deplasare la Progresul Spartac, sâmbătă, la ora 11:00.

Poli Timișoara este tot pe locul 19, cu 7 puncte, și sâmbăta viitoare primește vizita echipei Minaur Baia Mare, tot sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-poli-timisoara-si-minaur-baia-mare-cs-comunal-selimbar-se-joaca-de-la-ora-1100-19250867

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/vom-retrograda-si-vom-fi-liberi-19250876

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-11-de-la-ora-1100-se-joaca-la-dej-chiajna-timisoara-si-miercurea-ciuc-dinamo-are-meci-de-la-ora-1200-19250612

Anda DELIU 23 Oct. 2022, 13:58 Liga 2
Pe aceeași temă