Petrolul câștigă fără mari probleme acasă la Unirea Slobozia. ”Găzarii” urcă pe podium, la un punct de liderul Concordia. Trupa lui Mihalcea, la primul eșec în acest sezon

Marius ANGHEL 12 Sep. 2021, 12:54 Liga 2

Petrolul a făcut o partidă solidă în deplasare la Slobozia și s-a impus cu 2-0 în fața Unirii, rezultat care urcă echipa cel puțin până mâine pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, la un punct de liderul Concordia Chiajna.

Sory Diarra (32′) a marcat primul împotriva echipei la care a jucat sub formă de împrumut în partea a doua a sezonului trecut, iar în partea secundă a înscris nou-intratul Armando Vajushi (75′).

După primul gol, Petrolul s-a concentrat mai mult pe apărarea avantajului minim de pe tabelă și pe contraatac, iar Unirea a avut puțin momente în care a fost cu adevărat periculoasă. Pe un astfel de contraatac a și ieșit al doilea gol al echipei ploieștene.

Petrolul, pe locul 2, Unirea se menține momentan pe locul 6

Cu cele trei puncte obținute astăzi, Petrolul acumulează 15 după șase etape și urcă pe locul 2 în clasamentul Ligii 2. Unirea Slobozia, cu 11 puncte, e pe poziția a 6-a. Amândouă mai pot pica în clasament până la finalul rundei.

Etapa următoare, Unirea Slobozia are meci la Concordia Chiajna, în 16 septembrie, de la ora 17:00, în timp ce PEtrolul joacă acasă cu Ripensia, la 17 septembrie, de la ora 16:00.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 6-a

COMENTARIUL LIVE:

UNIREA SLOBOZIA – PETROLUL PLOIEȘTI 0-2

Sory Diarra 32′, Armando Vajushi 75′

Unirea Slobozia: Gurău – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Cruceru (Vl. Suciu 46′) – Bolohan (M. Savu 46′), Greu (Turcu 64′), Mustacă (D. Radu 84′) – Al. I. Stoica (Seb. Ivan 73′)
Rezerve neutilizate: Poiană – Trașcu, Gab. Lazăr, Dorobanțu
Antrenor: Adrian Mihalcea

Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu, Huja, Manolache, Țicu (cpt.) – Seto (M. Chindriș 70′), Cebotaru – M. Bratu (Mih. Constantinescu 84′), Tucaliuc (Vajushi 57′), Saim Tudor (Măzărache 70′) – S. Diarra (Jarovic 84′)
Rezerve neutilizate: Nic. Cebotari – Boțogan, V. Lică, Alb. Olaru
Antrenor: Nicolae Constantin

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomița); Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); Asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Eduard Ioniță (Galaţi); Observatori: Ion Olteanu (Bucureşti) și Florentin Barbu (Giurgiu).

Min 90+3 Final de partidă la Slobozia. Petrolul câștigă cu 2-0 jocul cu Unirea și urcă pe locul 2 cel puțin până mâine, la un punct în spatele liderului Concordia Chiajna (15 față de 16). Unirea pierde primul joc în acest sezon și rămâne momentan pe locul 6, cu 11 puncte.
Min 85 Constantinescu pătrunde în careu pe dreapta și trage din unghi în plasa laterală exterioară, sus. În fața porții era Jarovic
Min 84 La Petrolul, ies Mario Bratu și Sory Diarra și intră Mihai Constantinescu și Senad Jarovic. La Unirea, iese Robert Mustacă și intră Dorin Radu
Min 83 Șut din alergare al lui Ivan, care îi dă ceva emoții lui Avram
Min 75 ||| 0-2 Contraatac al Petrolului, Măzărache primește în stânga și pasează în față pentru Diarra, care trimite în dreapta, pentru Armando Vajushi, iar albanezul reia din prima din marginea careului și încrie cu un șut care atinge și bara din dreapta. Armando Vajushi primește cartonașul galben după ce și-a scos tricoul în momentul bucuriei
Min 74 Pe o fază de contraatac, Vajushi ajunge în poziție de finalizare, în marginea careului, însă trage slab, pe direcția portarului, care reține
Min 73 Iese Alexandru Ionuț Stoica și intră Sebastian Ivan, la Unirea
Min 73 Mustacă execută mult peste poartă o lovitură liberă de la 23 de metri lateral stânga
Min 70 Dublă schimbare la Petrolul. Intră Marius Chindriș și Simon Măzărache și ies Takayuki Seto și Alexandru Tudor Saim
♦Min 66 Stoica primește în careu, e cu spatele la poartă, așează înapoi pentru un șut al lui Ibrian, însă acesta trage pe lângă țintă, din 12 metri, dintr-o poziție ideală
Min 65 ||| Antrenorul Nicolae Constantin primește și el cartonașul galben pentru proteste
Min 64 La Unirea, iese Răzvan Greu și intră Cosmin Turcu
Min 62 ||| Ciprian Perju primește cartonașul galben pentru o piedică pusă ca în curtea școlii lui Diarra. Atacantul Petrolului risca chiar să se accidenteze după acest fault de amator al lui Perju
Min 57 Iese Cosmin Tucaliuc și intră Armando Vajushi
Min 51 Greu are un șut-centrare din stânga careului, mingea e lăsată să treacă de Avram, cade pe transversală la colțul lung și iese afară
Min 48 Tucaliuc șutează din fața careului, Diarra deviază involuntar, însă mingea e aproape să intre în poartă. Trece totuși pe lângă bara din dreapta
Min 46 Centrare dintr-un corner din dreapta, Ibrian reia cu capul din 6 metri, pe centru, iar Avram respinge în față
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Dublă schimbare la pauză la Unirea. Ies Christo Bolohan și Antonio Cruceru și intră Marius Savu și Vlad Suciu
Min 45+2 Pauză la Slobozia. Petrolul conduce cu 1-0 meciul cu Unirea, prin golul marcat de Sory Diarra în minutul 32
Min 41 Cruceru trage de la distanță, mult în stânga porții
Min 36 Fază de contraatac a Petrolului, Tucaliuc avansează în dreapta și încearcă un lob, iar mingea cade pe plasă, la colțul lung
Min 32 0-1 Coadă întârzie degajarea, Tucaliuc îi fură mingea la 23 de metri central, Sory Diarra vin din spate și ia mingea, i-o pasează în dreapta lui Bratu, iar acesta trimite pe culoar, în față, pentru Sory Diarra, care ciupește balonul în fața portarului Gurău și o trimite în plasă. Diarra, împrumutat în partea a doua a sezonului trecut de Petrolul chiar la Unirea, nu se bucură de reușită
Min 26 Diarra trece spectaculos de Perju în flancul drept, pătrunde în careu și trage spre colțul lung, pe jos, însă mingea trece puțin pe lângă poartă
Min 23 Manolache degajează în Greu, în dreapta careului, mijlocașul Unirii pătrunde spre poartă și pasează în centru, pentru Bolohan, însă Țicu e mai rapid și respinge din fața adversarului, din 5 metri
Min 18 Saim Tudor pătrunde pe stânga careului, își face mingea pentru un șut cu dreptul, trage la poartă, pe centru, iar Gurău respinge în față
Min 12 ||| Antonio Cruceru intră puternic direct în Pîrvulescu, fără nicio treabă cu mingea, pe o fază de contraatac a ploieștenilor, îl lovește cu piciorul în piept pe petrolist, însă arbitrul consideră că acordarea cartonașul galben este suficient. Portarul Raul Avram primește și el cartonașul galben pentru proteste
Min 10 Petrolul are controlul acestui joc, are posesia în acest debut de meci, însă până acum nu și-a creat nicio ocazie
Petrolul este încurajată de o galerie destul de numeroară la acest meci. Prin comparație, în urmă cu două etape, Steaua aducea o galerie și mai mare, iar în tribune erau și mai mulți spectatori
Min 1 A început partida de la Slobozia, cu lovitura de start a Petrolului, prin Tucaliuc. Petrolul joacă în albastru, iar Unirea are echipament galben
Lovitura simbolică a acestui meci a fost dată de Marian Istrate, fost portar al Unirii Slobozia. Acesta a primit un fanion al clubului ialomițean și un tricou
Înainte de startul jocului s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului jucător al Petrolului Șandor ”Șoni” Pall, decedat ieri, la 29 de ani. Pall este singurul campion european din istoria Petrolului! În 1962, Pall a fost titular în naționala României ”U18” care a cucerit, la București, titlul continental al juniorilor, reușind, la acel turneu final, să înscrie un gol în poarta Germaniei de Vest, apărată de nimeni altul decât celebrul Sepp Maier!


Începută de ieri, etapa a 6-a a Ligii 2 continuă astăzi cu alte două meciuri. Primul are loc de la ora 11:00, pe stadionul 1 Mai din Slobozia, unde se întâlnesc Unirea și Petrolul, două dintre echipele cu un start bun în acest sezon.

Înaintea debutului rundei, Petrolul ocupa locul 4, cu 12 puncte, în timp ce Unirea se situa pe poziția a 6-a, cu 11 puncte, clasări pe care le au și în acest moment, după desfășurarea a șase partide din această etapă.

Unirea, start excelent în Liga 2, însă în fața unor nou-promovate. Slobozia a stat de două ori pe locul 1 în primele cinci etape

Unirea lui Mihalcea a început perfect sezonul, după ce pe cel trecut l-a încheiat cu mari emoții privind menținerea în Liga 2, cu un baraj câștigat in extremis în fața celor de la Recea. De această dată, echipa din Slobozia are gânduri de play-off, nu de evitare a retrogradării.

Trupa ialomițeană a avut parte de o tragere la sorți a programului norocoasă, iar în primele patru etape a luat la rând patru dintre cele cinci nou-promovate. Pe primele trei întâlnite le-a învins fără să primească gol, 2-0 la Dej, 2-0 acasă cu Șelimbăr și 6-0 la Brașov, rezultate care i-au adus Unirii locul 1 în Liga 2, la golaveraj, în etapele 2 și 3.

Venirea Stelei la Slobozia i-a produs primul semi-eșec echipei antrenate de Adrian Mihalcea, un 1-1, iar jocul cu Astra, o retrogradată din Liga 1 cu lot de jucători al ”satelitului” desființat din Liga 3, i-a adus același rezultat de egalitate.

Și de această dată Unirea are un meci greu, cu Petrolul, formație care are ca obiectiv tot accederea în play-off.

Între cele două remize, Unirea a jucat și două meciuri în Cupa României. În Faza a III-a a trecut cu 1-0, cu gol marcat în ultimul minut, de echipa de Liga 3 SC Popești Leordeni, iar în Faza a IV-a a întâlnit, la mijlocul acestei săptămâni, un adversar mult mai modest, CS Năvodari, din Liga 4, pe care a executat-o cu 6-0. Astfel, băieții lui Mihalcea pot spune că au un moral ridicat înaintea jocului cu Petrolul.

Petrolul a suferit un prim eșec, însă a recuperat din terenul pierdut

De partea cealaltă, Petrolul a început sezonul cu un succes importat, 2-0 acasă cu fosta prim-divizionară Poli Iași, însă apoi a suferit un prim eșec la prima deplasare, 0-1 la Metaloglobus. Trupa lui Nae Constantin și-a revenit apoi rapid, câștigând următoarele trei jocuri fără să primească gol, 2-0 acasă cu FK Csikszereda, 3-0 la Viitorul Pandurii și 4-0 acasă cu Brăila.

Petrolul a recuperat teren după pasul în spate făcut cu acel eșec, iar acum se află în Top 6, care la finalul sezonului regular îi asigură prezența în play-off. Va avea însă astăzi un meci poate cel mai greu de până acum.

La fel ca Unirea, și Petrolul a disputat deja două meciuri în Cupa României. În primul, în Faza a III-a, a trecut cu 5-0 de CSO Plopeni (Liga 3), iar la mijlocul acestei săptămâni, în Faza a IV-a, a trecut cu 2-1, după prelungiri, de divizionara secundă Dacia Unirea Brăila, chiar dacă aceasta a jucat în inferioritate numerică din minutul 29.

Victorie pentru Petrolul și remiză în precedentele două meciuri, ambele disputate la Slobozia

Petrolul și Unirea Slobozia s-au întâlnit de două ori în trecutul lor recent, chiar în fostul sezonul de Liga 2.

Ambele meciuri au avut loc chiar la Slobozia. În sezonul regular, ploieștenii au trecut cu 3-0, prin golurile marcate de Huja (24), Ekollo (79) și Balint (89), în timp ce în grupa de play-out în care au evoluat s-au întâlnit încă o dată. A fost remiză de această dată, scor 1-1, după golurile reușite de Pol Roige (9), respectiv Lazăr (53).

De această dată, Unirea pare a fi o echipă mult mai competitivă față de cea din sezonul trecut.

Sorin Costreie arbitrează Unirea Slobozia – Petrolul

Meciul de astăzi dintre Unirea 04 Slobozia și ACS Petrolul 52 va fi arbitrat de centralul Sorin Costreie (Buftea) și de asistenții Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Mihăiță Necula (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Eduard Ioniță (Galaţi), în timp ce observatori au fost delegați Ion Olteanu (Bucureşti) și Florentin Barbu (Giurgiu).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 6-a

Marius ANGHEL 12 Sep. 2021, 12:54 Liga 2
Pe aceeași temă