Adrian Mihalcea încă lucrează la conturarea unui lot cu care să abordeze a doua parte a campionatului Ligii 2. Unirea Slobozia pregătește anumite modificări, veniri și plecări, iar doi jucători, chiar dacă nu au semnat înțelegerile, se antrenează cu echipa. În schimb, s-au mai parafat două despărțiri, sub diverse forme.
În lotul lui Adrian Mihalcea se regăsește în acest moment și mijlocașul Robert Silaghi (19 ani), care aparține de CFR Cluj, iar în prima parte a anului fotbalistic a jucat la ”satelitul” campioanei României, în Liga 3. Sezonul trecut, el a fost împrumutat în Liga 2, la fosta Farul, și nu a jucat deloc rău.
A fost utilizat în nu mai puțin de 19 meciuri, 13 în sezonul regular și șase în play-out, iar în nouă rânduri a început partidele în echipa de start.
Celălalt fotbalist care se pregătește în aceste zile cu Unirea Slobozia, potrivit Independent Online, este atacantul Vadim Gulceac (23 de ani), din Republica Moldova, liber de contract de la începutul anului, după încetarea contractului cu Petrocub.
Acolo, în actualul sezon de primă ligă moldoveană, a avut statistici foarte bune, nouă goluri în 18 partide. Înainte de Petrocub, vârful născut la Bălți a mai jucat la Zaria Bălți, unde s-a și format ca junior. E important de precizat că Gulceac are și două trofee câștigate la nivelul echipelor de club, Cupa Moldovei, cu Zaria Bălți în 2016 și cu Petrocub în 2020.
Vadim Gulceac nu a apucat să debuteze la prima reprezentativă a Republicii Moldova, dar are 13 meciuri și un gol pentru selecționata sub 21 de ani.
Plecările nu sunt deloc surprinzătoare, Adrian Mihalcea decizând să renunțe la doi fotbaliști pe care nu a contat prea mult în prima parte a campionatului. Mijlocașul Marius Matei (19 ani) a plecat definitiv, în timp ce mijlocașul Dorin Radu (19 ani) a fost cedat sub formă de împrumut în Liga 3, la Recolta Gheorghe Doja.
De la startul sezonului până la pauza de iarnă, Matei a bifat 11 meciuri în Liga 2 (309 minute), în nouă fiind trimis pe teren din postura de rezervă, în timp ce Dorin Radu a prins doar un meci (șase minute).
Așadar, Unirea Slobozia a ajuns la patru plecări, întrucât încă de anul trecut au fost reziliate contractele cu atacantul Cosmin Turcu și mijlocașul Marius Savu.
Primul meci amical al Unirii Slobozia va avea loc sâmbătă, 22 ianuarie, cu Înainte Modelu, iar Robert Silaghi și Vadim Gulceac vor fi testați de Adrian Mihalcea. Apoi, ei ar putea să primească și contractele.
Formația din Slobozia va mai disputa meciuri amicale, ulterioare celui cu Înainte Modelu, cu CSM Fetești, Petrolul, Academica Clinceni 2, Unirea Constanța și Rapid 2.
Foto: Petrocub
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-revine-la-treaba-si-a-stabilit-perioada-de-pregatire-cantonamentul-are-loc-in-romania-iar-adrian-mihalcea-a-programat-sase-amicale-cu-echipe-din-liga-2-si-liga-3-19216101
https://liga2.prosport.ro/seria-1/astra-succes-la-scor-in-primul-amical-al-perioadei-de-pregatire-a-trecut-fara-probleme-de-dunarea-giurgiu-dupa-ce-a-fost-condusa-19216804
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-si-a-reluat-antrenamentele-cu-24-de-jucatori-cu-o-singura-achizitie-si-incurajata-suporteri-erik-lincar-puteam-sa-fac-pana-acum-sapte-transferuri-insa-nu-putem-fa-19216768
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-sfaiter-prioritatea-numarul-1-este-sa-aducem-trei-patru-jucatori-de-calitate-iar-echipa-sa-arate-mult-mai-bine-primul-jucator-dorit-de-poli-iasi-a-ajuns-in-copou-19216765