FC Voluntari rămâne în Liga 2 cel puțin încă un sezon. A pierdut la loviturile de departajare barajul pentru SuperLigă contra Unirea Slobozia

Marius ANGHEL 02 Jun. 2025, 22:51 Liga 2

Manșa retur a barajului de menținere/promovare în SuperLigă dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari, disputată luni, 2 iunie 2025, pe stadionul Clinceni – Arena 1, din Clinceni (Ilfov), s-a încheiat cu un rezultat care a trimis meciul în prelungiri și apoi la lovituri de departajare, acolo unde ialomițenii au avut nevii mai tari și au reușit să se impună.

După ce în tur, la Voluntari, divizionara secundă FC Voluntari a câștigat cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Vlăduț Andreș (21′), Marvin Schieb (86′), respectiv Jakub Vojtus (32′), returul a fost câștigat cu scorul de 1-0, la Clinceni, de echipa din prima ligă Unirea Slobozia. Bachana Arabuli (41′) a marcat golul decisiv, unul analizat patru-cinci minute din camera VAR pentru a-l valida.

Nu s-a mai înscris apoi în jocul în care s-au întâlnit clasata pe locul 8 în play-out-ul primei ligi, formația ialomițeană, cu ocupanta locului 4 în Liga 2, a treia echipă cu drept de promovare din play-off, trupa ilfoveană, iar meciul a ajuns în reprizele de prelungi, apoi la loviturile de departajare.

Unirea Slobozia a câștigat barajul pentru SuperLigă contra FC Voluntari în urma loviturilor de departajare

La loteria penalty-urilor, primul care a bătut a fost Dumiter și a marcat, iar Chioveanu a parat cu piciorul execuția pe centru a lui Vojtus. Prima serie a adus Voluntariul în avantaj, însă a fost trădată de doi dintre jucătorii săi experimentați. Panțîru a tras pe lângă poartă, iar șutul lui Carnat, deși foarte bun, a fost scos de Krell.

De partea cealaltă nu a mai ratat nimeni și nici Chioveanu nu a mai salvat. Au înscris Arabuli, Perianu, Bărbuț și Toma, în timp ce Crișan și Guțea au punctat și ei pentru FC Voluntari.

S-a terminat 4-3 la loviturile de departaje pentru Unirea Slobozia, astfel că trupa ialomițeană și-a asigurat cel puțin încă în sezon în prima ligă. În schimb, FC Voluntari rămâne cel puțin pentru un al doilea sezon la rând în Liga 2 și ratează primul baraj pentru SuperLigă disputat, după ce pe precedentele trei le câștigase, însă atunci a avut statut de formație din prima ligă.

  • În celălalt baraj, Metaloglobus (Liga 2) a produs surpriza și a învins-o în dublă manșă pe Poli Iași (SuperLiga), după 1-1 la Iași și 1-0 la Clinceni.

Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

COMENTARIUL LIVE:

UNIREA SLOBOZIA – FC VOLUNTARI 1-0, 1-0, 4-3 la lovituri de departajare (2-1 în tur)

Bachana Arabuli 41′

Au înscris la loviturile de departajare: Bachana Arabuli, Ovidiu Perianu, Cristi Bărbuț, Constantin Toma / Andrei Dumiter, Radu Crișan, Remus Guțea
Au ratat la loviturile de departajare: Jakub Vojtus / Ionuț Panțîru, Nicolae Carnat

Unirea Slobozia: Stefan Krell – Andrei Dorobanțu (Florinel Ibrian 78′), Dmytro Pospielov, Ionuț Dinu (căpitan), Daniel Șerbănică (Constantin Toma 90′) – Rassambek Akhmatov (Jakub Vojtus 26′), Ovidiu Perianu – Christ Afalna (Cristi Bărbuț 46′), Florin Purece (Ionuț Coadă 67′), Adnan Aganovic (Laurențiu Vlăsceanu 107′) – Bachana Arabuli
Rezerve neutilizate: Denis Rusu – Paul Antoche, Filip Ilie
Antrenor: Adrian Mihalcea

FC Voluntari: Eduard Chioveanu – Alexandru Gîț (Ionuț Panțîru 103′), Rafael Gomes Garutti, Igor Armaș (căpitan), Vlăduț Andreș (Radu Crișan 103′) – Andrei Pițian (Mihael Onișa 21′), Daniel Toma – Nicolae Carnat, George Merloi (Remus Guțea 71′), Doru Popadiuc (Marvin Schieb 55′) – Adam Nemec (Andrei Dumiter 55′)
Rezerve neutilizate: Iustin Chirilă – Denis Bujor, Andrei Pandele
Antrenor: Florin Pîrvu

Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov). Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca – Cluj) și Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba). Arbitrul VAR: Viorel Nicușor Flueran (Craiova – Dolj). Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Olteniţa – Călăraşi). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe – Covasna). Observator arbitri: Alexandru Deaconu (Bucureşti). Delegat joc: Felix Grigore (Bucureşti).

Unirea Slobozia câștigă barajul cu FC Voluntari în urma loviturilor de departajare. 4-3 a fost la loteria penalty-urilor pentru ialomițeni, care își asigură încă un sezon în prima ligă. Ilfovenii rămân cel puțin încă un sezon în Liga 2 
♦4-3 Constantin Toma bate puternic cu stângul, sus, pe mijloc, și asigură menținerea Unirii Slobozia în SuperLigă. Chioveanu a sărit în stânga.
♦3-3 Remus Guțea bate cu dreptul, cu latul, pe jos, în dreapta, Krell sare în partea opusă, iar FC Voluntari egalează
♦3-2 Cristi Bărbuț trage bine, sus, în dreapta, fără speranțe pentru portar, care a plecat în partea opusă
♦2-2 Radu Crișan trage tare cu piciorul drept, în stânga. Krell a sărit în partea opusă și Voluntariul egalează
♦2-1 Ovidiu Perianu bate la fel, sus, în stânga, puțin mai sus, Chioveanu sare acolo, însă a fost imposibil să apere
♦1-1 Nicolae Carnat bate sus, în stânga, lângă bară, însă Krell are un plonjon extraordinar și scoate în față cu brațul stâng
♦1-1 Bachana Arabuli trage în stânga după ce a sărit în fața balonului, Chioveanu a rămas tot pe centru, iar Slobozia egalează
♦0-1 Ionuț Panțîru se închină și bate în dreapta, pe lângă poartă, iar apoi se trângește pe gazon. Krell sărise în acea parte, dar nu bine.
♦0-1 Jakub Vojtus trage pe centru, tare, iar Chioveanu rămâne pe picioare și parează cu piciorul drept
♦0-1 Andrei Dumiter bate primul și înscrie în stânga. Krell a sărit în partea opusă
♦Loviturile de departajare sunt începute de FC Voluntari:
♦FC Voluntari, campioană la jucat baraje pentru SuperLiga, patru în zece sezoane, a câștigat de fiecare dată în precedentele trei disputate, contra UTA Bătrâna Doamnă, în 2016, Chindia, în 2018, și Dunărea Călărași, în 2021. Contra Chindiei s-a impus la lovituri de departajare, cu 3-0. Însă, în precedentele trei baraje câștigate, ilfovenii au avut statut de echipă de primă ligă. Unirea Slobozia este la primul astfel de baraj pentru SuperLigă pe care îl dispută.
Min 120+2 Final de prelungiri. Câștigătoarea barajului, echipa care în noul sezon va evolua în SuperLigă, se decide în urma loviturilor de departajare. Pierzătoarea va juca în Liga 2.
Min 120 + Prelungirile sunt prelungite cu un minut
Min 117 Guțea pătrunde în dreapta din fața careului, șutează puternic cu dreptul din lateral, mingea trece pe sub brațul lui Krell și se duce puțin pe lângă bara a doua
Min 115 Centrare din stânga, Bărbuț deviază cu capul, mingea îl lovește în abdoment pe Crișan, ricoșează spre poartă și Chioveanu reține
Min 107 Iese Adnan Aganovic și intră Laurențiu Vlăsceanu
Min 106 A început a doua repriză de prelungiri
Min 105+2 Pauză. Goalkeeperii schimbă porțile
Min 103 Ultimele schimbări la FC Voluntari. Ies Vlăduț Andreș și Alexandru Gîț și intră Radu Crișan și Ionuț Panțîru 
Min 94 ||| Rafael Gomes Garutti primește cartonașul galben după ce îl calcă pe Ibrian în urma unui duel în care adversarul a căzut
Min 90 A început prima repriză de prelungiri
Min 90 Constantin Toma intră în locul lui Daniel Șerbănică, înaintea de debutul reprizelor de prelungiri.
Min 90+5 Final de timp regulamentar. Meciul intră în reprizele de prelungiri, câte 15 minute fiecare.
Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
Min 90 Arabuli scapă singur cu Chioveanu, însă nu mai ajunge să finalizeze, iar Chioveanu prinde
Min 89 Onișa primește mingea în spate și trage din 13 metri central la poartă, Krell respinge în față, iar încercarea lui Dumiter din 6-7 metri este din nou blocată de portar și rezultă corner. Cea mai mare ocazie a Voluntariului.
Min 88 Atac continuu la poarta lui Chioveanu,  Pospielov șutează din prima din 25 de metri, la o jumătate de metri peste poartă
Min 83 ||| Florinel Ibrian primește cartonașul galben pentru un fault în lateralul careului său
Min 79 Gîț avansează în dreapta și șutează la poartă din marginea careului. Balonul e deviat de Șerbănică și e reținut de Krell
Min 78 La Unirea Slobozia, iese Andrei Dorobanțu și intră Florinel Ibrian 
Min 72 Guțea șutează din fața careului, puțin pe lângă poartă, în stânga
Min 72 După cornerul din stânga, mingea ajunge la Carnat, care trage plasat din colțul stânga al careului, însă Krell are o intervenție bună și respinge în lateral
Min 71 Centrare din stânga, Remus Guțea pune capul și trimite din 7-8 metri spre vinclul din stânga, Krell pune palma și respinge peste poartă
Min 71 Iese George Merloi și intră Remus Guțea
Min 67 Ionuț Coadă intră în locul lui Florin Purece
Min 64 Chioveanu are o nouă intervenție bună și respinge în dreapta un șut de la 18 metri ușor lateral stânga a lui Arabuli
Min 61 ||| Andrei Dumiter se ciocnește într-un duel aerian cu Ionuț Dinu, iar căpitanul Unirii este primul jucător care primește cartonașul galben în acest meci
Min 55 Dublă schimbare la FC Voluntari. Ies Adam Nemec și Doru Popadiuc și intră Andrei Dumiter și Marvin Schieb
Min 46 Unirea începe și repriza a doua în atac. Vojtus șutează cu stângul din 18 metri central, puternic, Chioveanu plonjează bine în dreapta și respinge în corner
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Cristi Bărbuț intră, la pauză, în locul lui Christ Afalna
Min 45+2 Pauză la Clinceni, unde Unirea Slozia o conduce cu 1-0 pe FC Voluntari, rezultat care dacă se menține și după a doua repriză va trimite echipele în reprizele de prelungiri
Min 45+5 Dorobanțu avansează pe dreapta și șutează puternic la prima bară, iar Chioveanu respinge cu dificultate în lateral
Min 45+2 În timp ce ”gazdele” încă sărbătoresc golul, Popadiuc finalizează o fază de atac cu un șut puternic, din 20 de metri central, însă pe direcția lui Krell, care bozează în față
Min 45+1 S-a încheiat analiza VAR, abia acum, iar golul lui Bachana Arabuli este validat. Onișa l-a ținut în joc pe Arabuli. Au fost nevoie de patru-cinci minute pentru ca arbitrii din camera VAR să analizeze golul și să-l valideze, deși reluarea arătate de deținătorii drepturilor tv a arătat evident că Arabuli s-a aflat în poziție corectă. E o lovitură pentru asistentul Cerei, cu ecuson FIFA, și decizia sa de a indica offside!
♦Min 45 + Prima repriză e prelungită cu șase minute, însă jocul încă nu s-a reluat nici acum
♦Min 43
Adrian Mihalcea privește pe margine reluarea golului și izbucnește de fericire. Golul lui Arabuli este regulamentar, fiindcă Onișa îl ținea în joc pe atacantul Unirii
♦Min 41 1-0 Vojtus pasează pe culoar pentru Bachana Arabuli, care preia și șutează cu stângul, din întoarcere și înscrie lângă bara din dreapta. Asistentul Cerei ridică fanionul și indică offside, iar golul este anulat, pe moment! Urmează analiza VAR.
Min 26 Neînțelege în careul Unirii, unde Dorobanță, nepresat de nimeni, respinge o minge în Dinu. Din piept, mingea îi sare în mana dreaptă, ridicată, însă arbitrul consideră că nu a fost nimic intenționat sau că nu a influențat cu nimic jocul, astfel că lasă meciul să continue
Min 26 Jakub Vojtus intră în locul lui Rassambek Akhmatov, aflat deja pe bancă, plângând, cu tricoul pus peste față și cu o pungă de gheață pusă peste genunchiul stâng
Min 24 Rassambek Akhmatov resimte în continuare dureri și nu mai poate continua nici el jocul. Iese în afara terenului plângând în palme
Min 21 Andrei Pițian se întinde din nou pe gazon și acuză dureri. Nu mai poate continua jocul, iar în locul său intră Mihael Onișa
Min 18 Pițian și Akhmatov se resimt în același timp și doar ultimul are nevoie de îngrijiri medicale. Pițian a degajat mingea și s-a resimțit, iar Akhmatov a faultat și s-a accidentat singur
Min 17 Purece primește în dreapta și șutează cu stângul la prima bară, însă Chioveanu reține și de această dată fără probleme
Min 11 Aganovic avansează în fața careului și șutează din alergare, cu piciorul drept, pe jos, pe lângă poartă, în stânga. Echipa ialomițeană continuă să domine jocul
Min 9 Purece ajunge în stânga careului și centrează în fața porții, iar Chioveanu reține de deasupra capului lui Aflana
♦”Avem tot lotul valid, așa că avem și mai multe opțiuni în a forma primul 11, cât și de a intra de pe bancă. Ne-am antrenat foarte bine și am înțeles ce avem de făcut. Contrar tuturor zvonurilor, că echipa ar fi dezbinată, suntem mai uniți ca niciodată și veți vedea lucrul acesta luni!”, a spus Adrian Mihalcea înaintea acestui joc retur, după ce la finalul partidei tur îi acuza pe cei de la Voluntari de aroganță!
De partea cealaltă, Florin Pîrvu începe acest meci cu același prim 11 și aceeași jucători aflați pe banca de rezerve, ca la partida tur.
Min 1 Unirea începe în atac și are un prim șut la poartă prin Akhmatov, de la circa 20-22 de metri ușor lateral dreapta, fără probleme pentru Chioveanu
Min 1 A început jocul de la Clinceni, pe o vreme superbă pentru fotbal și un teren verde, dar nu tocmai ”masă de biliard”! La meciul tur, la Voluntari a plouat torențial.
Față de jocul din manșa tur, Adrian Mihalcea a făcut două schimbări în primul 11 aliniat la Unirea Slobozia. Au ieșit Cristi Bărbuț și Jakub Vojtus și au intrat Adnan Aganovic și Bachana Arabuli. Primul nu a fost în lot la jocul tur. De pe bancă lipsesc Paolo Medina Etienne, Marius Lupu și Dmytro Yusov și au apărut Paul Antoche și Filip Ilie, ambii aflați pe lista adițională în tur.


Manșa retur a barajului de menținere/promovare în SuperLigă dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari are loc astăzi, luni, 2 iunie 2025, de la ora 20:00, pe stadionul Arena 1 – Clinceni, din Clinceni (Ilfov).

În tur, la Voluntari, divizionara secundă FC Voluntari a câștigat cu scorul de 2-1 partida contra prim-divizionarei din Slobozia, prin golurile marcate de Vlăduț Andreș (21′), Marvin Schieb (86′), respectiv Jakub Vojtus (32′).

Se întâlnesc clasata pe locul 8 în play-out-ul primei ligi, formația ialomițeană, cu ocupanta locului 4 în Liga 2, a treia echipă cu drept de promovare din play-off, trupa ilfoveană.

Unirea Slobozia se află la finalul primului sezon petrecut în istoria sa în prima ligă și ar putea retrograda, astfel, după doar un an în elită, în timp ce FC Voluntari ar putea reveni în SuperLigă după un an petrecut în Liga 2.

  • În celălalt baraj, Metaloglobus (Liga 2) a produs surpriza și a învins-o în dublă manșă pe Poli Iași (SuperLiga), după 1-1 la Iași și 1-0 la Clinceni.

Jocul retur al barajului dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari este condus tot de un arbitru cu ecuson FIFA

Partida de la Clinceni este arbitrată de la centru de Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca – Cluj), un arbitru cu ecuson FIFA, la fel ca centralul care a condus jocul tur. Asistenții săi sunt Alexandru Cerei (Cluj-Napoca – Cluj) și Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba), ambii din lotul pentru prima ligă, primul având și ecuson FIFA.

Arbitrul VAR al jocului este Viorel Nicușor Flueran (Craiova – Dolj), iar arbitru AVAR este Valentin Porumbel (Olteniţa – Călăraşi).

Arbitru de rezervă este Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe – Covasna), din lotul de arbitri pentru liga secundă.

Observator de arbitri este Alexandru Deaconu (Bucureşti), iar delegat de joc este Felix Grigore (Bucureşti).

Marius ANGHEL 02 Jun. 2025, 22:51 Liga 2
Pe aceeași temă