:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fianis-zicu-FC-METALOGLOBUS-BUCURESTI-ACSM-RESITA-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-26.10.202413-1024x576.jpg)
Partida retur a barajului de menținere/promovare în SuperLigă, dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari, este arbitrată de la centru de Horațiu Feșnic, iar arbitru VAR este Viorel Flueran.
Jocul este programat să se desfășoare luni, 2 iunie 2025, de la ora 20:00, pe stadionul Arena 1 din Clinceni, unde, cu o zi în urmă, s-a disputat și cealaltă partidă de baraj, Metaloglobus – Poli Iași 1-0, care a consemnat o promovare istorică pentru trupa bucureșteană.
Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca – Cluj)(foto principal, alături de asistenții pe care îi va avea și la acest meci) este arbitrul central delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor la meciul retur dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari, care decide cine joacă în noul sezon în SuperLigă, respectiv în Liga 2. Partida tur, desfășurată în urmă cu o săptămână la Voluntari, s-a terminat lcu victoria ilfovenilor, scor 2-1, și a fost condusă de arbitrul cu ecuson FIFA Marian Barbu.
Feșnic face parte din lotul de primă ligă, dar are și ecuson FIFA, iar în sezonul 2024-2025 a condus de la centru 25 de meciuri: 16 din sezonul regular al primei ligi, trei din play-off, cinci din play-out și una din Cupa României.
Pe Unirea Slobozia a arbitrat-o în acest sezon în meciurile cu Farul (1-0), U Craiova (0-3) și din nou cu U Craiova (0-1), totate din sezonul regular.
Asistenții lui Feșnic la acest meci sunt Alexandru Cerei (Cluj-Napoca – Cluj) și Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba), ambii din lotul pentru prima ligă, primul având și ecuson FIFA.
Arbitru VAR este Viorel Nicușor Flueran (Craiova – Dolj)(foto text 2), iar arbitru AVAR este Valentin Porumbel (Olteniţa – Călăraşi), din lotul de primă, respectiv a doua ligă.
Arbitru de rezervă este Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe – Covasna), din lotul de arbitri pentru liga secundă.
Observator de arbitri este Alexandru Deaconu (Bucureşti), iar delegat de joc este Felix Grigore (Bucureşti).
Unirea Slobozia, locul 8 în play-out-ul primei ligi, și FC Voluntari, locul 4 în Liga 2 în sezonul recent încheiat, dar a treia echipă cu drept de promovare în play-off-ul ligii secunde, dispută luni, 2 iunie 2025, de la ora 20:00, la Clinceni, pe stadionul Clinceni – Arena 1, manșa retur a barajului de menținere/promovare în SuperLigă.
În tur, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, FC Voluntari s-a impus cu scorul de 2-1, în urma golurilor înscrise de Vlăduț Andreș (21′), Marvin Schieb (86′), respectiv Jakub Vojtus (32′).
Celălalt baraj de promovare/menținere în SuperLigă a fost câștigat de divizionara secundă Metaloglobus în fața formației din prima ligă Poli Iași.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures