Unirea Slobozia pregătește în această iarnă mai multe transferuri, iar antrenorul Adrian Mihalcea a trecut deja la treabă. ”Principalul” numit recent la conducerea echipei, care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, are câteva nume pe listă. Printre ei s-a regăsit și atacantul Adrian Voicu (28 de ani), care în acest sezon a evoluat la Turris Oltul.
Vârful se pare că și-a reziliat contractul cu formația din Turnu Măgurele, după cum a declarat Adrian Mihalcea. A discutat cu el, dar nu s-a ajuns la o înțelegere din cauza diferenței dintre salariul pe care clubul era pregătit să îl ofere și ceea ce cerea atacantul.
În acest sezon, Adrian Voicu a jucat 11 meciuri pentru Turris Oltul, toate în campionat, și a marcat de două ori.
Mihalcea mai are însă un atacant în vederi pe care va încerca să îl aducă la Slobozia. Este vorba de Iulian Stoica, din Liga 1, de la FC Voluntari, fost la Farul. Atacantul de 20 de ani a fost folosit de Mihai Teja în 11 meciuri în actualul sezon, dar nu a reușit să marcheze.
”Adrian Voicu, fostul atacant al celor de la Turris, a refuzat oferta noastră, diferența financiară fiind foarte mare. Vom semna, însă, până la finale anului cu doi sau chiar trei jucători. Îmi place Alex Stoica de la FC Voluntari. Un atacant bătăios chiar dacă fără prea multe realizări la capitolul goluri. Ne vom interesa, în perioada imediat următoare, de posibilitatea achiziționării lui.
Asistăm clar, la cel mai tare campionat din eșalonul secund din ultimii ani. Chiar Unirea, pe locul 19 acum, cu două partide câștigate se apropie de play-off. Mă gândesc doar la primul meci de la reluare, cu Aerostar Bacău, unde avem mare nevoie de puncte”, a declarat Adrian Mihalcea la Metropola TV.
După 15 etape, Unirea Slobozia se află pe locul 19 din 21 în clasamentul Ligii 2, cu 15 puncte acumulate în 14 jocuri, fiind la egalitate cu Concordia Chiajna și Fotbal Comuna Recea, toate cu un golaveraj superior față de ialomițeni.
În ultimele șase etape rămase din sezonul regular, care se vor desfășura începând cu finalul lunii februarie 2020, Unirea Slobozia mai are de disputat meciuri cu: Aerostar Bacău (deplasare, 20 februarie), ASU Politehnica Timișoara (acasă, 27 februarie), SCM Gloria Buzău (deplasare, 6 martie), Rapid (acasă, 13 martie), Metaloglobus Bucureşti (acasă, 20 martie) și Pandurii Târgu Jiu (deplasare, 27 martie).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-a-anuntat-miscari-de-trupe-la-unirea-slobozia-sunt-pregatite-veniri-si-plecari-in-incercarea-de-a-salva-echipa-de-la-retrogradare-ne-vom-intari-tinand-cont-de-posibilitatil-19162816
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-final-greu-in-liga-2-in-ultimele-sase-meciuri-din-campionat-nu-a-reusit-sa-castige-iar-enache-costea-a-identificat-trei-cauze-de-aceea-am-ajuns-jos-in-clasament-19162068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/se-rezolva-problemele-financiare-la-dunarea-calarasi-clubul-a-achitat-abia-acum-primele-salarii-jucatorilor-in-acest-sezon-precizarile-lui-cristian-pustai-19162899