Unirea Dej a triumfat cu scorul de 2-1, cu gol decisiv marcat în minutul 89, pe terenul Ripensiei, în ciuda diferențelor de poziții din clasament ale celor două echipe.
Deși formația ardeleană e pe loc de play-off și aproape cu biletele de calificare în grupa de promovare, Dragoș Militaru face pe modestul și vorbește despre obiectivul menținerii în eșalonul secund pentru încă un sezon, al treilea consecutiv.
Dragoș Militaru a recunoscut că ripensiștii au fost motivați în acest joc din etapa a 17-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului regular, în condițiile în care echipa timișoreană s-a despărțit în această iarnă de cei mai buni jucători ai săi și cele câteva achiziții au fost unele modeste. Desigur, și terenul de pe arena Electrica a nivelat valorile, iar dejenii și-au permis să irosească aiurea ocazii.
”Mă bucur foarte mult că am reușit noi să câștigăm. A fost al naibii de greu! Și din cauza terenului, și din cauza faptului că eu cred că noi am ratat ocazii foarte mari în repriza a doua, și de pe linia porții și din mai multe situații unu contra unu și pentru că, până la urmă, adversarul a fost foarte motivat. Mi-a plăcut că nu au cedat și că s-au luptat până la final. Și bravo lor”, spus Dragoș Militaru despre meci.
Întrebat și de perspectiva luptei la promovare, în play-off, antrenorul a spus că clubul nu și-a propus așa ceva.
”Nu, nu. Evitarea retrogradării e obiectivul nostru. E obiectivul de la începutul sezonului. Am spus-o și până acum. Depinde cum o să obținem această rămânere în Liga 2, printr-un eventual play-off sau printr-un play-out. O să vedem. Ce se întâmplă mai departe o să fie un bonus pentru noi. Dar mai sunt două meciuri. M-aș bucura să facem cât mai multe puncte”, a spus Militaru, care public nu vrea să spună că în vestiar și-a propus cu jucătorii promovarea.
Pentru public spune că nu vrea să pună căruța în fața boilor. ”Nu aș putea să fiu absurd să zic nu (n.r. – play-off-ului). Normal că suntem aproape. Dar nici nu aș vrea să spun cum să-l abordăm, pentru că chiar vreau să facem punctele din aceste două meciuri câte mai sunt. Ieri au fost trei. Trei puncte le-am luat deja. Mai sunt două meciuri și să vedem câte puncte facem ca să ne putem îndeplini în primul rând obiectivul principal al echipei de la începutul sezonului. Pentru că noi suntem o echipă foarte mică, cu un buget foarte mic, un lot tânăr pentru Liga 2, printre cele mai tinere. Am făcut doar un transfer în această iarnă față de toate echipele (n.r. – Răzvan Matiș, pus pe liber de Gloria Buzău). Trei jucători au plecat (n.r. – Răzvan Greu, Eduard Meszaroș și Tudor Vomir), a venit unul singur. Sunt 18 jucători toți și încercăm să scoatem cât mai mult din fiecare. Dacă așa e să fie, să suferim, și să ne putem bucura la final”, a mai punctat Militaru.
Unirea Dej în meciul cu Ripensia: Railean – Dav. Maftei, Burdeț, Buta, Gîț – Ad. Pop (Vl. Bogdan 70’), Cătinean (cpt.)(Chira 46’), Matiș (Al. Militaru 46′, Andr. Pop 59’), Cocian – Al. Pop, Blaj (Fulga 46’). Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș, Checicheș – Călugăr, Frăsineanu.
Dacă ar rata play-off-ul și ar continua în play-out, Unirea Dej ar mai avea de disputat din acest moment opt meciuri.
Acum are 30 de puncte, iar ultimele două poziții retrogradabile, ocupate de Ripensia și Progresul Spartac, amândouă cu câte 16 puncte, sunt la 14 puncte distanță de formația dejeană. Și dacă ar pierde toate cele opt meciuri rămase e greu de crezut că Unirea va ajunge pe o poziție care să o ducă în Liga 3.
Astfel că ceea ce spune și acum Dragoș Militaru despre menținerea în Liga 2 sunt simple palavre de adormit copiii.
Unirea Dej e la patru puncte de primele două clasate, Steaua și Poli Iași, echipe calificate matematic în play-off din această etapă, iar față de prima formație (FK Miercurea Ciuc) aflată sub linia grupei de promovare are patru puncte în plus.
În ultimele două etape ale sezonului regular, Unirea Dej mai are meciuri cu Metaloglobus (acasă, sâmbătă, de la ora 11:00) și CSM Slatina (deplasare).
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-rezistat-eroic-cu-unirea-dej-dar-tot-a-pierdut-acasa-iulian-muntean-mi-a-fost-mai-frica-de-primul-meci-mai-mult-psihologic-19261396
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-poli-iasi-primele-echipe-calificate-matematic-in-play-off-in-acest-sezon-de-liga-2-situatia-celorlalte-formatii-care-se-lupta-pentru-grupa-de-promovare-19261367
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-poli-iasi-poate-egala-liderul-steaua-fk-miercurea-ciuc-tinteste-sa-urce-pe-loc-de-play-off-19261178