Petrolul câștigă la Dej, însă nu fără emoții. Unirea a condus liderul Ligii 2, însă a cedat pe final la scor

Marius ANGHEL 25 Sep. 2021, 14:55 Liga 2
Petrolul câștigă la Dej, însă nu fără emoții. Unirea a condus liderul Ligii 2, însă a cedat pe final la scor

Petrolul a reușit o revenire spectaculoasă în meciul cu Unirea Dej, pe stadionul Municipal din Dej, în etapa a 8-a a Ligii 2, a întors rezultatul și a câștigat cu 3-1, menținându-se, astfel, pe primul loc în clasament.

Arbitrul Florin Andrei a avut cel puțin două faze controversate în care a luat decizii pro Unirea.

Primă repriză mediocră la Dej

Prima repriză a meciului de la Dej, acolo unde Steaua pierdea în urmă cu două etape din postura de lider, așa cum se afla acum și Petrolul, a fost una deloc atractivă. Cele două echipe și-au împărțit momentele de posesie, s-au luptat pentru minge mai mult la mijlocul terenului, în timp ce șuturi la poartă a avut fiecare câte unul.

Tucaliuc a trimit o pasă la Răilean, în timp ce Manole a avut un șut din voleu care nu i-a pus probleme lui Avram chiar în prelungirile dinaintea pauzei.

De notat ar mai fi că Simon Măzărache i-a luat locul lui Armando Vajushi în minutul 38, albanezul accidentându-se.

Fault în postura de ultim apărător sancționat doar cu galben, penalty acordat extrem de ușor pentru Unirea

În partea secundă, în care Petrolul a intrat cu un nou atacant în locul lui Jarovic, cu Tudor Saim, prima ocazie au avut-o dejenii. Rus (50) a tras de la distanță, iar Avram a scos greu din stânga sa, după ce balonul l-a șters pe Huja.

La scurt timp, după o fază de contraatac, arbitrul Florin Andrei a luat prima decizie controversată. A acordat doar cartonaș galben la faultul din postura de ultim apărător comis de Alexandru Blaj (51) în fața lui Măzărache, în faza careului. Atacantul ar fi scăpat singur cu portarul, însă centralul nu a făzut așa, iar faza fixă a fost reluată în zid de Cebotaru.

Tot la scurt timp, și tot după o fază de contraatac, Manole a șutut din careu și mingea l-a lovit în cot pe Marian Huja, aflat la mică distanță în fața adversarului, în cădere și cu brațul aproape lipit de corp. Arbitrul n-a stat la discuții și a acordat penalty, unul controversat, și cartonaș galben.

Manole a marcat din penalty și a dat speranțe Dejului

Mircea Manole (55) a transformat fără probleme lovitura de pedeapsă și jucătorii Unirii, cât și spectatorii trăiau din nou cu senzația că pot învinge una dintre echipele mari ale fotbalului românesc, după ce runda trecut Steaua pierdea pe Municipal.

Numai că schimbările făcute de cei doi antrenori au dus jocul aproape de poarta lui Răilean, care avea să primească gol la o lovitură de cap a lui Mihai Constantinescu (76), după o centrare din corner. Bratu (68) ar fi putut aduce egalarea mai rapid, însă a tras direct în Răilean din 10 metri central, deși avea toată poarta în față.

Petrolul nu s-a alarmat și a înscris de trei ori pe final, prin Constantinescu, Cebotaru și Pană

Tot pe o fază de contraatac, cu Măzărache (80) în prim-plan, Alexandru Blaj i-a agățat piciorul drept imediat după pătrunderea în careu și arbitrul a acordat penalty, nu însă și cartonaș galben pentru Blaj, care ar fi fost eliminat. La văzut, în schimb, Kereki, pentru proteste.

Eugeniu Cebotaru a transformat impecabil lovitura de pedeapsă (81) și Petrolul se îndrepta spre victorie.

Diferența putea fi și mai mare, dacă Silviu Pană (89) n-ar fi ratat lamentabil din postura de singur cu portarul, însă și Unirea putea egala la un șut de la circa 40 de metri al lui Alexandru Popa (89), însă Avram s-a repliat și a respins. În prelungiri, Petrolul a mai marcat o dată, prin Silviu Pană, după ce Constantinescu și Măzărache au făcut să-l pună în situația de a împinge mingea în plasă din 2 metri.

Petrolul rămâne pe locul 1, Unirea Dej ar putea pica mai jos de locul 8

S-a terminat 3-1 pentru Petrolul, care acumulează 21 de puncte și rămâne pe locul 1 pentru a doua etapă consecutiv. Unirea Dej își întrerupe seria de două victorii consecutive și cu 11 puncte e pe locul 8, momentan.

În etapa viitoare, a 9-a, Unirea Dej joacă la 30 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare la Concordia Chiajna, în timp ce Petrolul joacă în încheierea rundei, la 3 octombrie, de la ora 11:00, acasă cu CS Comunal Șelimbăr.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 8-a

COMENTARIUL LIVE:

UNIREA DEJ – PETROLUL PLOIEȘTI 1-3

Mircea Manole 55′ – penalty / Mihai Constantinescu 76′, Eugeniu Cebotaru 81′ – penalty, Silviu Pană 90+2′

Unirea Dej: Răilean – I. Rus, Burdeț (Al. Blaj 49′), Kereki, Roș – Al. Militaru, Cătinean (cpt.), Ad. Pop (Al. Pop 56′) – Frăsineanu (P. Popescu 72′), Cocian (Chira 56′), Mir. Manole (Fl. Blaj 72′)
Rezerve neutilizate: R. Papp – D. Pop, Al. Papp, Ed. Meszaros
Antrenor: Dragoș Militaru

Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu, V. Lică, Huja, Țicu (cpt.) – Seto (Sil. Pană 60′), Cebotaru – M. Bratu (M. Chindriș 82′), Tucaliuc (Mih. Constantinescu 60′), Vajushi (Măzărache 38′) – Jarovic (Tudor Saim 46′)
Rezerve neutilizate: Al. Radu – Boțogan, Ant. Manolache, Alb. Olaru
Antrenor: Nicolae Constantin

Stadion: Municipal (Dej – Cluj); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenți: Ovidiu Timar (Oradea) și George Bogdan Dută (Bacău); Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba); Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) și Radu Bitea (Oradea).

Min 90+7 Final de joc la Dej. Petrolul întoarce scorul și câștigă cu 3-1 meciul cu Unirea. Echipa ploieșteană se menține pe locul 1 în clasamentul Ligii 2
Petrolul a fost susținută în această deplasare de la Dej de un grup de 25 de suporteri. Aceștia nu prea s-au făcut auziți, fiindcă micuța galerie a gazdelor, dotată cu tobe, a cântat non-stop
Min 90+2 1-3 Mihai Constantinescu trimite în față cu capul pentru Măzărache, care e mai rapid decât portarul și ciupește mingea în dreapta, Răilean o deviază cu un braț, iar Silviu Pană îi ia fața lui Alexandru Blaj și înscrie în poarta goală din 2 metri, de fața barei din dreapta
Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute
Min 89 Raul Avram e pe cale să fie surprins cu un șut de la 40 de metri de Alexandru Pop, însă portarul se repliază și parează în lateral, dar apoi acuză o accidentare și are nevoie de îngrijiri medicale
Min 89 Tudor Șaim deviază cu capul în careu pentru Silviu Pană, care fentează adversarul din fața sa și din poziție ideală de gol, liber cu portarul la 12 metri central, trage dezastrus, mult în stânga
Min 86 ||| Alexandru Saim Tudor primește și el cartonașul galben
Min 82 Nae Constantin închide jocul. Iese Mario Bratu și intră Marius Chindriș
Min 81 1-2 Eugeniu Cebotaru bate penalty-ul cu sânge rece, în vinclul din stânga, după ce Răilea a tot sărit pe linia porții și apoi a sărit în stânga sa
Min 80 ||| Contraatac Petrolul în flancul stâng, Simon Măzărache trece în viteză de Alexandru Blaj, care îi agață piciorul drept imediat după ce petrolistul trece de linia careului. Arbitrul acordă penalty, nu însă și al doilea cartonaș galben pentru Alex Blaj. Îl vede, în schimb, Mihai Kereki, pentru proteste
Min 76 1-1 Centrare din corner din stânga, Mihai Constantinescu se înalță perfect pe bara a doua, reia cu capul cu pământul din 6 metri și înscrie în vinclul din dreapta. Petrolul egalează meritat la cum s-a desfășurat acest meci
Min 72 Dublă schimbare la Unirea Dej. Ies Mircea Manole și Ionuț Frăsineanu și intră Florin Blaj și Patrick Popescu
Min 68 Pe o fază de contraatac, Măzărache pasează perfect în careu pentru pătrunderea lui Bratu, care, liber la 10 metri central, pune latul și trage direct în Răilean, cu toată poarta în față
Min 67 ||| Alexandru Pop primește cartonașul galben, după ce îl lovește cu cotul în cap pe Țicu. Înainte de a sări la cap, l-a privit pe petroliști și i-a tras un cot în obraz
Min 60 Dublă schimbare la Petrolul. Ies Cosmin Tucaliuc și Takayuki Seto și intră Mihai Constantinescu și Silviu Pană
Min 60 Tucaliuc trage în forță, din întoarcere, din 10 metri lateral dreapta, pe Răilean, care respinge în față
Min 56 Dublă schimbare la Unirea. Ies Adrian Pop și Angelo Cocian și intră Alexandru Pop și Cristian Chira
Min 55 1-0 Mircea Manole bate penalty-ul aproape pe centru, pe jos, ușor în stânga, însă Avram sare în partea opusă și Unirea Dej preia conducerea
Min 54 ||| Pe un contraatac, Manole șutează violent din 12 metri central, Huja, în cădere, se întoarce să blocheze ca mingea să nu-l lovează în față și balonul îl lovește în cot și sare alături. Arbitrul dictează penalty și cartonaș galben pentru Marian Huja
Min 53 Cebotaru bate în zid lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral stânga, mingea sare la Saim Tudor, care trage și el tot în blocaj
Min 51 ||| Alexandru Blaj îl faultează pe Măzărache, urât, direct pe picior, în fața careului, însă arbitrul nu consideră că a fost în postura de ultim apărător și arată doar cartonașul galben. Măzărache ar fi scăpat singur cu portarul, dar Florin Andrei nu a văzut asta
♦Min 50 Rus trage de la distanță, mingea îl șterge pe Huja și Avram scoate greu în stânga, iar Blaj este prins în offside
Min 49 Alin Burdeț se accidentează și nu mai poate continua. Intră Alexandru Blaj
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Senad Jarovic este înlocuit cu Alexandru Tudor Saim
♦Min 45+1 Pauză la Dej, după o primă repriză modestă în ocazii, cu un joc echilibrat, dar plictisitor
Min 45+1 Centrare din dreapta careului, mingea ajunge la 11 metri ușor lateral în stânga, de unde Manole trage din prima, din voleu, însă slab pentru a-i pune probleme lui Avram să rețină pe centrul porții. A fost primul șut pe spațiul porții
Min 44 Bratu bate mult peste poartă o lovitură liberă de la circa 30 de metri central
Min 38 La Petrolul, iese Armando Vajushi, accidentat, și intră Simon Măzărache
Min 30 51 – 49 la sută la capitolul posesie în favoarea Petrolului. Cele două echipe continuă să ofere un meci echilibrat, fără ocazii de gol
Min 15 Meci echilibrat până acum, fără ocazii la cele două porți. Echipele au avut scurte perioade în care au controlat jocul, au avut posesia
Min 1 A început partida de la Dej


Unirea Dej și Petrolul Ploiești încheie seria meciurilor programate astăzi, în etapa a 8-a a Ligii 2. Partida de la Dej e programată de la ora 13:00.

Unirea Dej vine după două victorii și întâlnește din nou liderul clasamentului

Unirea Dej traversează o perioadă bună, după ce în ultimele două etape a obținut victorii, 2-1 acasă cu Steaua și 2-0 la Astra.

În Liga 2, trupa clujeană nou-promovată a mai înregistrat pe teren propriu o înfrângere (0-2 cu Unirea Slobozia), chiar la debut, o remiză (0-0 cu Dunărea Călărași) și două victorii (3-0 cu Șelimbăr și 2-1 cu Steaua).

Cu un total de 11 puncte acumulate în primele șapte etape, echipa antrenată de tânărul Dragoș Militaru ocupa la începutul etapei locul 8.

Dacă la ultimul meci jucat acasă, cu Steaua, când a reușit să întoarcă scorul și să câștige, Unirea a avut parte de un suport important din partea publicului, de această dată, cu Petrolul, trupa din Dej poate deschide spectatorilor doar 30 la sută din capacitatea stadionului Municipal, din cauza restricțiilor împotriva COVID-19.

Un alt lucru interesat, făcând o comparație cu jocul cu Steaua, este acela că Unirea întâlnește din nou liderul. ”Militarii” se aflau pe locul 1 înaintea partidei de la Dej, așa cum se întâmplă și acum cu Petrolul.

Petrolul are cinci meciuri consecutive cu victorii și fără gol primit

Spre deosebire de Unirea Dej, Petrolul a avut meci și în 16-imile Cupei României în această săptămână, marți, pe ”Ilie Oană”, cu prim-divizionara ”FC U” Craiova, în fața căreia a pierdut la limită, cu 0-1. În campionat, trupa ploieșteană traversează o perioadă excelentă, cu cinci victorii consecutive, jocuri în care a marcat cel puțin două goluri și nu a primit niciunul (2-0 cu Csikszereda, 3-0 la Viitorul Pandurii, 4-0 cu Brăila, 2-0 la Slobozia și 2-0 cu Ripensia).

În total, Petrolul are șase victorii și un eșec (0-1 la Metaloglobus), iar cu cele 18 puncte strânse în total a urcat la finalul rundei trecute pe locul 1 în clasamentul Ligii 2.

Trupa prahoveană a făcut deplasarea cu avionul, până la Cluj-Napoca, iar de acolo a fost preluată de autocarul clubului. Nae Constantin are în continuare probleme de efectiv, acesta neputându-l utiliza nici la acest joc pe golgheterul Sory Diarra, cel care, din cauza unei rupturi musculare, va fi indisponibil în următoarea perioadă, la fel cum este și Bart Meijers, în continuare în perioada de recuperare. Față de jocul cu Craiova, revin în lot Țicu, Cebotaru și Tucaliuc.

Florin Andrei arbitrează primul meci dintre Unirea Dej – Petrolul

Unirea Dej și Petrolul se află astăzi la primul lor meci oficial.

Meciul de pe stadionul Municipal din Dej este arbitrată de centralul Florin Andrei (Târgu Mureş) și de asistenții Ovidiu Timar (Oradea) și George Bogdan Dută (Bacău). Arbitru de rezervă este Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba), iar observatori au fost delegați Dan Jiga (Bistriţa) și Radu Bitea (Oradea).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 8-a

Marius ANGHEL 25 Sep. 2021, 14:55 Liga 2
Pe aceeași temă