După prestația îndoielnică din partida cu FC Clinceni, disputată la mijlocul săptămânii pe Areni, pentru Rapid urmează un alt meci meci de vacanță, pe terenul grupării CSMS Iași. În condițiile în care cele două formații nu au cum să se mai întâlnească în partea a doua a campionatului, ieșenii fiind implicați în lupta pentru promovare, iar sucevenii navigând undeva pe la coada clasamentului, partida de sâmbătă se joacă doar de amorul fotbalului și pentru a figura în programul caselor de pariuri.
Pentru că partida de sâmbătă, de la Iași, n-are practic nicio însemnătate, conducerea tehnică a grupării sucevene le-a cerut jucătorilor aflați la limita suspendării să caute să ia cartonașe galbene în meciul cu FC Clinceni.
Astfel, nu mai puțin de patru titulari, este vorba de fundașii Dorin Semeghin și Radu Sava, mijlocașul Vlad Stănescu și atacantul Iulian Ionesi nu vor avea drept de joc în partida cu Iașiul, urmând să fie sigur în teren în confruntarea de sâmbăta viitoare, de pe Areni, cu Farul Constanța, care are o semnificație deosebită în contextul luptei pentru evitarea retrogradării.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU